PNL Vâlcea salută finalizarea proiectului de modernizare a drumului judeţean 703 G care uneşte cartierul #Jiblea al oraşului #Călimăneşti cu limita judeţului #Argeş trecând prin #Sălătrucel, #Berislăveşti şi #Robaia.
Realizarea acestui proiect arată că autorităţile locale #PNL şi PSD pot colabora pentru dezvoltarea judeţului nostru şi prosperitatea cetăţenilor săi.
Acest proiect a cărui implementare a început încă din 2015, prin eforturile depuse de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Păsat Gheorghe, în special pe lângă Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia în ministeriatul PSD al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost continuat sub ministeriatul #PNL şi finalizat sub acela al unui ministru #UDMR în 2022.
De asemenea, la nivel local eforturile depuse de preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Vâlcea din perioada 2014-2016, au fost continuate şi finalizate în prezent sub preşedinţia PSD a Consiliului Judeţean Vâlcea. Mai mult, aleşii locali din #Călimăneşti, #Sălătrucel şi #Berislăveşti, au fost atât PNL, cât şi PSD, dar au participat cu toţii în mod activ la implementarea proiectului finalizat zilele acestea.
PNL Vâlcea, prin consilierii judeţeni şi prin primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, şi primarul din comuna Sălătrucel, #Ancuţa_Dorel, implicaţi în realizarea proiectului, văd în nou modernizatul drum judeţean 703 G, atât o importantă contribuţie la dezvoltarea judeţului şi la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor săi, cât şi un exemplu despre ceea ce pot face împreună PNL şi PSD, aliaţi într-o guvernare condusă de preşedintele #PNL, premierul Nicolae Ionel Ciucă.








