Administraţie

Drăgoeşti: Una dintre cele mai elegante comune din lunca Oltului

Potrivit primarului Bebe Melente, localitatea aflată pe malul stâng al Oltului are toate premisele pentru a deveni o destinaţie turistică pentru turismul piscicol.

Cu zeci de lacuri, cu o piaţă de peşte, este una din comunele cele mai căutate de pescari şi care poate valorifica acest aspect într-un viitor apropiat, Melente invitându-i pe cei care iubesc acest domeniu să nu exite în a investi în acest tip de turism. Chiar şi primăria are un amplu proeict privind amenajarea unei zone agro turistice cu specific pisciol dar asta după ce finalizează majoritaea investitiilor publice din comună.

În acest moment reţelele de apă şi canalizare sunt în 75% din comună, urnând ca extinderea totală să fie finanţată din fonduri europene pe POIM.

Comuna are toate drumurile reabilitate, asfaltate, urmând ca în viitorul apropiat, primăria să investească în drumuri de tip centură ocolitoare pentru cei care au terenuri în zona de luncă.

Şcolile sunt toate modernizate iar una dintre ele, este depusă pentru a fi reabilitată energetic cu panouri solare şi pompe de căldură prin PNRR. Aici funcţinează şi grădiniţe şi un amplu program afterschool.

Din punct de vedere sanitar, în Drăgoeşti avem un dispensar medical modernizat după 40 de ani, farmacie şi cabinet stomatologic.

În comună nu avem un cămin cultural ci un centru cultural, cel mai mare din zona rurală a Vâlcii, o construcţie superbă chiar la intrarea dinspre Olt, a comunei.

În comuna funcţionează internetul şi toţi operatorii de telefonie mobilă au acoperire. Cei 35 de km care despart Drăgoeştiul de Râmnic şi cei 15 de Drăgăşani au stimulat pe mulţi orăşeni să zse mute aici, să-şi cumpere proprietăţi, astfel încât putem vorbi de o demografie stabilă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...