Astăzi încep cursurile în grădiniţe, şcoli şi licee. Copiii şi adolescenţii îşi reiau procesul de instruire şi de educaţie organizat de şcoala românească.
Este unul dintre momentele cele mai importante din an. Planurile tuturor adulţilor se raportează la el. Părinţii îşi planifică majoritatea activităţilor şi cheltuielile curente în raport cu revenirea la şcoală a copiilor. Bunicii îşi îmbogăţesc programul zilnic cu câteva sarcini în plus cum sunt dusul şi luatul de la şcoală şi pregătirea temelor pentru a doua zi. Viaţa multor oameni se schimbă începând cu această zi. Cei mai fericiţi sunt însă copiii şi adolescenţii. Astăzi se întâlnesc cu colegii peste care au trecut două-trei luni de zile, cu siguranţă mai înalţi şi mai altfel decât cei din anul şcolar care a trecut. Toată lumea este mai mare cu o grupă, o clasă sau cu un an de studiu. Toată lumea are de spus o poveste din vacanţă, o întâmplare de necrezut, adusă de peste mări şi ţări sau din fabulosul sat românesc, îmbogăţită cu aventuri şi emoţii greu de înfruntat.
Nu ştiu alţii cum sunt, cum ar spune povestitorul, dar eu mă gândesc în fiecare lună septembrie la primele zile de şcoală din viaţa mea. Le văd pe toate din perspectiva elevului care am fost. Îmi lipseşte imaginea pe care o are un dascăl despre această zi. Presupun că este una a bucuriei de a-şi revedea elevii, de a-i primi sănătoşi în sălile de clasă, pregătiţi de un nou efort de învăţare şi de formare pentru viaţă.
Lor, elevilor şi dascălilor lor, părinţilor şi bunicilor, le urez astăzi să aibă puterea şi inspiraţia de a parcurge un an şcolar mai bun şi mai reuşit decât oricare dintre cei care au trecut.
Mult succes tuturor!
Eugen Neaţă, deputat PSD








