Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă: Drumul iniţiativelor mele legislative în Parlamentul României

Iniţiativele mele legislative s-au grupat în trei mari categorii.

În prima categorie sunt iniţiativele care îşi produc deja efectul prin aplicare în sistemul legislativ românesc. Una dintre ele, cea cu pensionarea anticipată, fără penalizări, a oamenilor care au trăit peste trei decenii în zonele cu poluare remanentă a fost numită de beneficiari cu numele meu:”Legea Eugen Neaţă”. Sunt foarte mândru de ea!
O a doua categorie sunt iniţiativele care se află pe masa mea de lucru şi despre care nu voi vorbi mai mult decât este necesar. Pot spune doar că una dintre ele a fost sugerată de o instituţie judeţeană şi că are ca obiectiv ţinerea la distanţă a adolescenţilor de marile vicii contemporane.

Tot în formă de schiţă se găseşte şi iniţiativa legislativă referitoare la dreptul proprietarilor de păduri de a participa la asocieri care au ca obiectiv exploatarea lemnului din pădurile lor. Această iniţiativă face parte dintr-un pachet care are încă nevoie de documentare. Şansa de reuşită a unei iniţiative stă în fundamentare, în argumentele care o susţin şi care sunt formulate şi depuse în scris în Parlamentul României.

A treia categoria de iniţiative legislative sunt cele pe care le-am semnat şi le-am depus cu diverse perioade de timp în urmă. Ele se găsesc pe fluxul de dezbatere şi de avizare în comisii, înainte de votul final în plenul Parlamentului. Am vorbit şi cu alte ocazii despre acest drum ca despre unul necesar şi mare consumator de timp. Dezbaterea în comisii a unei iniţiative legislative nu face altceva decât să întărească argumentele care o susţin. Şi, fiecare dezbatere într-o comisie, se încheie cu un vot final, care poate fi de susţinere sau de respingere.
Pentru a avea succes, urmăresc zi de zi drumul iniţiativelor mele pe traseul comisiilor în care sunt supuse dezbaterii. Explic fiecărui membru al comisiei necesitatea modificării legislative în discuţie şi, deseori, merg personal pentru a vorbi în faţa comisiei înainte de vot. Săptămâna aceasta poate fi decisivă pentru una dintre iniţiativele mele legislative şi o bună parte dintre activităţile mele din această perioadă sunt dedicate acelui moment.

Sper ca sesiunea parlamentară care tocmai a început să fie favorabilă tuturor iniţiativelor legislative pe care le-am depus în Parlamentul României.

deputat Eugen Neaţă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...