Alistra Com SRL (CUI 14469660) este o firmă cu acţionariat anonimizat care are, potrivit actului constitutiv, ca obiect principal de activitate, comerţul cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc (Cod CAEN 4649). Totuşi, în numele acestei firme, Alin George Străchinescu execută de vreo şapte ani lucrări, cu dedicaţie parcă, doar de reparaţii la şcolile din Băbeni. Şi aduna anual câteva sute de mii de lei bune.
Anul acesta, dacă ne luăm după datele din sistemul electronic de achiziţii publice, a dat lovitura. A trecut de la zugrăveli, înlocuiri de ţigle şi burlane şi furnizări de tipizate, la lucrări edilitare de anvergură, cum ar fi introducere de canalizare, amenajare de rigole, reparaţii de trotuare etc. Doar până la jumătatea acestui an a ajuns la un total de aproape 500.000 lei lucrări şi alte servicii prestate către administraţia locală. Şi asta, doar cu 3-4 angajaţi. Paradoxal, Bogdan Ştefan, primarul oraşului, susţine că achiziţiile ar fi chiar subevaluate. Repet, nu vorbim de popularul serial de comedie “Las Fierbinţi”, ci de Băbeni.
“Ce să facem, dom`le, asta e. E adevărat că el se ocupa mai mult de şcoli, achiziţiile de acolo nu sunt treaba noastră, a primăriei şi consiliului local. Anul acesta am avut firme care s-au prezentat la licitaţii, au tras de timp şi ne-au lăsat baltă. Ca să nu zic că ne-au păcălit. S-au retras din contracte invocând nerentabilitatea, că au crescut preţurile la materiale... Şi s-a oferit el. Chiar i-am spus, ai grijă că sunt subevaluate, dar le-a luat, că face el. Am înţeles că chiar s-a ars acum, că a realizat că nu e ok la bani. I-am spus, «te-ai ars, te-ai ars, asta e», dar nu e treaba mea”, ne-a declarat, bine dispus, Bogdan Ştefan.
E interesant că firma Alistra Com SRL nu are în portofoliul alte lucrări, până acum, niciun contract cu altă instituţie în afară de Primăria Băbeni şi şcolile din localitate. Nu găseşti nici cu detectivi particulari măcar o poartă de cimitir schimbată, un gard de gospodărie ridicat, ori o tencuială de anexă. Na, poate îi dăm omului idei să-şi diversifice portofoliul de lucrări.








