Actualitate

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Municipiul Rm. Vâlcea în perioada 20 – 26 august 2022

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 20 – 26 august 2022 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Calea lui Traian, Dacia şi Dobrogeanu Gherea.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea iniţială a terenului deteriorat în urma intervenţiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Constantin Brâncoveanu şi Castanilor.

POMPE CURĂŢATE. S-au curăţat manual şi mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Râureni, Bogdan Amaru şi Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
- s-a igienizat perimetrul rezervoarelor Capela, Cetăţuia, Copăcelu, Petrişor şi Popa Şapcă;
- s-au continuat lucrările de extindere reţea de canalizare menajeră pe strada Zăvoieni;
- s-au continuat lucrările de reabilitare reţea de apă potabilă pe strada Copăcelu;
- s-a continuat verificarea şi curăţarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră şi a colectoarelor, manual şi mecanizat pe strada Lăzăreşti şi bulevardul Dem Rădulescu;
- s-a adus la starea iniţială suprafaţa carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
- au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REŢELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curăţarea şi spălarea mecanizată a reţelelor de canalizare menajeră şi a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Iustinian Marina – nr. 81, 86 şi 88, strada Eugen Ciorăscu – Nr. 108, strada Nicolae Iorga – blocul A30, strada Zorelelor – blocul C18, strada Marin Preda – blocul A24/II, strada Calea lui Traian – blocurile L şi 37, strada General Magheru – blocul S38, strada Mihai Eminescu – blocul C10, strada Nicolae Bălcescu – blocul 1, Aleea Narciselor – blocul C27, Splaiul Independentei – blocul 7 şi Scuarul Mircea cel Batran – blocul K, bulevardul Tineretului – blocurile A11/I, A16 şi B5 şi bulevardul Dem Radulescu – blocul 101.

21 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 21 de apometre, dintre care 13 verificate şi înlocuite şi 8 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 10 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 26 avize de amplasament şi 4 avize tehnice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...