Sâmbătă şi duminică (27-28 august), Casa de Cultură din Bălceşti a găzduit manifestările cultural artistice prilejuite de celebrarea atestării documentare a oraşului, în organizarea primăriei şi consiliului local. Secularul târg vâlcean ce l-a dat umanităţii pe cărturarul Petrache Poenaru, deţinătorul brevetului (la Paris) pentru inventarea “condeiului purtăreţ fără sfârşit”, stiloul de azi, este situat la nici 40 de km distanţă de Craiova, dar rămâne puternic legat de spaţiul Olteniei de sub munte vâlcene. Administraţia locală încă are de lucru la modernizarea unor obiective, în acest sens clădirea Şcolii din Otetelişu fiind supusă unor ample lucrări de consolidare, renovare şi modernizare ce vor dura până în vara anului următor, iar elevii de aici fiind transferaţi temporar la clădirea în care funcţionau clasele de mecanică ale Liceului Tehnologic “Petrache Poenaru” pentru cursuri. Ample lucrări de renovare s-au efectuat şi la unul dintre cele două corpuri principale ale liceului, ele fiind chiar în curs de recepţionare de către aministraţia locală cu doar câteva zile înaintea începerii anului şcolar.
“Mi-am dorit să fiu alături de locuitorii Bălceştiului care petrec de zilele oraşului. Dar, înainte de a sta de vorbă cu localnicii, am vizitat Şcoala Generală şi Liceul Petrache Poenaru, alături de inspectorul general Mihaela Andreianu. Primarul Constantin Aleca şi directorii unităţilor şcolare au luat toate măsurile pentru deschiderea Noului An Şcolar.
Când va suna din nou clopoţelul, 800 de elevi vor beneficia de condiţii decente, cele două locaţii fiind renovate şi dotate. Cele două unităţi beneficiază de mobilier modern, laboratoare dotate, sală şi teren de sport.
Zilele Oraşului Bălceşti au scos din casă locuitorii, care în atmosfera de joc şi voie bună, şi-au arătat ospitalitatea şi disponibilitatea către un dialog deschis pentru care le mulţumesc”, a menţionat Claudia Banu, senator PNL de Vâlcea.








