Administraţie

Primăria Bărbăteşti concesionează 32 de loturi pentru un sat turistic – Valea Otăsăului, la poalele Munţilor Căpăţânii

După ce au fost perimetrizate, au rezultat 32 de loturi într-o zonă splendidă, pe Valea Otăsăului, la poalele Munţilor Căpăţânii, pe drumul Păstrunsei, în apropierea drumului turistic al Mănăstirilor Olteniei de sub Munte.

”Erau 34 de loturi dar am oprit 2 astfel de loturi pentru a amenaja un parc de rulote cu cele necesare, curent, duşuri, zonă de evacuare vidanjabilă, spaţiul verde. În apropiere vom amenaja un traseu de drumeţie spre Pătrunsa şi spre Parcul Naţional Buila Vântrariţa şi face un proiect pentru adventure parck. Cu acest sat turistic vom aborda atestatul de staţiune turistică. Acum loturile sunt în evaluare pentru a stabili un preţ al concesiunii pentru 49 de ani”, susţine primarul Constantin Banacu.

Acest complex are acces la reţeaua de apă şi va urma şi reţeaua de canalizare. Există reţea electrică şi drumul va fi asfaltat.

În acest timp continuă în Bărbăteşti lucrările de amenajare a parcărilor de la instituţii, realizarea unor terenuri de spot multifuncţionale şi reparaţiile drumului în zona alunecării de teren din Bălătreţu.

Nu există un loc mai sfânt se spune pe tărâmul magic al Vâlcii, decât acolo, la marginea muntelui, unde coperta Vânturaiţei se lasă exact precum o margine de carte deasupra Bărbăteştiului. Unind pe vecie, apele Otăsăului cu biserica din codru, aducând istorie, mit, puritate…
La Bărbăteşti există două lumi. Lumea satului burghez, cu omul de munte care calcă apăsat şi care te măsoară din priviri, după care de eşti cu înţelepciune, te omeneşte, de eşti panglicar te contestă ca neam. Pentru că aici este localitatea cu românul aprig, românul mândru, cu crucea în suflet, cu tricolorul la brâu, cu muntele în spate. Românul care a mers la război şi la Ăl Mare şi la al Doilea. Şi-a lăsat acolo, în tranşee şi copiii şi taţii, pentru ca Muntele din Spate să fie tot muntele drapelului nostru.
Dar mai este o dimensiune, dimensiunea frumosului, a parcului naturii, a Văii Otăsăului, aici chei, dincolo margine de lume, cea mai frumoasă cale a turismului de munte. La marginea ultimului sat frumos, ţanţoş de pe deal, stă paradisul verde-montan al Bărbăteştiului. Pe drumul biblic al mănăstirilor de sub munte, pe marginea râului, unde păstrăvul se joacă de-a nemurirea, aici va fi satul de vacanţă al comunei care stă pe coperta muntelui.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...