Administraţie

Primul concurs de alergare montană din Vâlcea a avut loc la Bărbăteşti

Buila Trail Race powered by Zuzu Fit este un concurs de alergare montană organizat de Asociaţia Sport fără Limite Vâlcea, cu sprijinul primăriei Bărbăteşti. Competiţia a avut loc pe 23 iulie 2022 şi a avut ca scop promovarea Parcului Naţional Buila-Vânturariţa.

Trail Ghosts Vâlcea a fost fondată în vara anului 2018 de un grup de alergători din Râmnicu Valcea, pasionaţi de alergarea montană, sub forma unei echipe de amatori cu scopul de a promova activităţile în aer liber. Suntem convinşi că nu există exerciţiu fizic mai simplu şi mai uşor de practicat şi cu rezultate mai binefăcătoare pentru trup şi suflet decât alergarea. Atunci când iubim fiecare pas făcut în alergare, alergarea devine mai mult decât un sport.

Alergarea devine un mod de viaţă, o cale de urmat, o modalitate de dezvoltare şi autodepăşire.

„Din discuţiile purtate cu organizatorii se poate spune că această primă ediţie a fost un real succes. Şi acest aspect face parte din strategia de a promova turistic comuna noastră, potenţialul zonei, pentru că nu renunţăm la planul de a deveni la un moment dat statiune turistică montană”, susţine primarul Constantin Banacu.

Comuna Bărbăteşti a obţinut mai multe finanţări din partea guvernului, una dintre aceste fiind amenajarea drumului judeţean care intră în localitate, Banacu spunând că acesta va arata „precum un bulevard” care trotuare, rigole, mobilier urban.

Alte proiecte pentru care comună a primit finanţare sunt reabilitarea conductei de apă din zona Băltăreţ, acolo unde a avut loc şi o amplă alunecare de teren precum şi reabilitarea mai multor drumuri locale.

Vor fi asfaltate urmatoarele ulite :Ciurasti 68 metri ,Mitrita 67metri ,Ulita Biserici (la Boangar) ,88 metri ,Mamaligioiu 86 metri ,Pasavelu 50 metri ,Cretulesti ( Labu ) 65 metri ,Stadion 146 metri plus parcarea ,Drumul Manastiri Patrunsa 3650 metri si ulita Maleni 79 metri .

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...