Administraţie

De Sfânta Marie Mare, Primăria şi Consiliul Local Drăgoeşti inaugurează piaţa agroalimentară, investiţie finanţată cu 240.000 de euro din fonduri europene

Luni, 15 august, când creştinii ortodocşi comemorează Adormirea Maicii Domnului (“Sfânta Marie mare”, în termeni populari) şi se încheie postul mic de peste vară, Primăria şi Consiliul Local al comunei vâlcene Drăgoeşti organizează ediţia a 11-a a Zilei comunei. Cu acest prilej, administraţia condusă de primarul Gheorghe Melente va inaugura şi piaţa agroalimentară, amenajată chiar lângă stadionul din comună, în condiţii civilizate la standardele mileniului al treilea, aşa cum nu găsim în multe locuri din România urbană, nu mai zicem de cea rurală. Obiectivul investiţional a fost realizat prin FLAG Lotru-Olt mijlociu, valoarea investiţiei finanţate din bani europeni fiind de 240.000 de euro. Înainte de sărbătoare, miercuri, 10 august, comuna a avut oaspeţi de seamă, colega de partid a edilului, senatoarea PNL Claudia Banu, totodată şi prim-vicepreşedinte al filialei judeţene, probabil cel mai prezent în judeţ parlamentar al liberalilor vâlceni.

“O investiţie din fonduri europene, finalizată, şi urmează a fi dată în folosinţă este piaţa agroalimentară, amenajată pe o suprafaţă de 344 mp, cu bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor, spaţii pentru vânzarea laptelui, a produselor din lapte, peşte, carne şi produse de panificaţie, cât şi spaţii comerciale pentru mărfuri diverse, care vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor. (…) Comuna Drăgoeşti face parte dintr-o Românie a normalităţii, dorită de mulţi dintre noi. O nouă vizită în teritoriu mi-a oferit satisfacţia eficienţei actului administrativ exercitat de un edil cu experienţă, domnul primar Gheorghe Melente. Un nou exemplu despre dezvoltarea unei comunităţi prin investiţii, real şi concret”, a apreciat parlamentara liberală vâlceană.

Senatoarea a şi făcut o postare pe pagina sa de socializare în care a trecut, succinct, în revistă, realizările foarte consistente ale administraţiei Melente în Drăgoeşti, din ultimii ani. “Comuna Drăgoeşti este un exemplu demn de urmat, la capitolul eficienţă şi transparenţă în cheltuirea banului public, iar bunăstarea ei se datorează unei echipe care depune pasiune, interes şi implicare permanentă. În spatele acestor realizări există multă muncă, determinare şi ambiţie”, a adăugat Claudia Banu. Totodată, senatoarea liberală a precizat că lucrurile nu vor stagna administrativ în comună: “Conform Listei obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul naţional de investiţii Anghel Saligny, comuna urmează să primească 9,132,952.50 lei pentru lucrări de modernizare străzi pe o lungime de 3,85 kilometri.” Practic, cam ultimele porţiuni de reţea rutieră din comună rămase nemodernizate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...