Anul 2017 a fost unul foarte special în activitatea mea parlamentară. L-am început cu identificarea unei probleme de rezolvat printr-o iniţiativă legislativă majoră: poluarea remanentă a zonei din jurul platformei chimice din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea.
L-am continuat cu invitarea la Râmnicu Vâlcea a unei întregi comisii parlamentare pentru a constata la faţa locului şi realitatea poluării, şi persistenţa ei, şi efectul asupra locuitorilor.
Iniţiativa mea legislativă a fost votată în acelaşi an şi a devenit ceea ce lumea numeşte şi acum Legea Eugen Neaţă. Mii şi mii de oameni din jurul oraşelor Râmnicu Vâlcea şi Berbeşti se pensionează şi acum cu doi ani mai devreme, fără penalităţi, pentru că au fost expuşi la poluare o perioadă mai lungă de treizeci de ani pe o rază de opt kilometri în jurul acestor localităţi. Puţină lume ştie însă că la baza primei mele documentări s-au găsit o mulţime de oameni implicaţi mai mult sau mai puţin în activitatea economică şi socială a acestei regiuni. Printre ei, Adrian Mugioiu, pe atunci lider sindical la uzina de sodă din Govora. „Votul de azi din parlament repară o nedreptate a istoriei. În anii 70 când Râmnicu Vâlcea a fost industrializat, foarte bine de altfel, pentru că zeci de mii de oameni şi-au găsit un loc de muncă, nu s-a pus din păcate preţ pe altceva. Pe sănătatea noastră. În acea dinamică a investiţiilor, calitatea aerului respirat din aria periurbană a Râmnicului, nu a contat pentru autorităţi. Fapt care a dus de-a lungul timpului la sute de mii de îmbolnăviri, din păcate la decese, la oameni care nu s-au putut bucura de o pensie îndelungată. Prin Legea Neaţă s-a făcut un gest reparatoriu şi peste 100.000 de oameni pot beneficia de această lege începând de azi. Îi mulţumim domnului deputat Eugen Neaţă şi sincer, îl considerăm cu adevărat un politician model pentru vâlceni” avea să declare Adrian Mugioiu într-un ziar local din 23 mai 2017. L-am revăzut zilele trecute pe Adrian Mugioiu cu totul întâmplător şi am depănat împreună amintirile pe care le avem din momentele petrecute în urmă cu cinci ani. Ştie că şi argumentele sale au contat la documentarea Legii Neaţă şi se informează periodic despre numărul vâlcenilor care s-au folosit de ea pentru a se pensiona într-un mod mai avantajos.
Acum, după cinci ani, întâlnirea cu Adrian Mugioiu a fost o adevărată aniversare a iniţiativei mele legislative şi a adoptării ei în Parlamentul României.
Politică
18.07.2022
Declaraţie politică!
La cinci ani de la adoptarea Legii Eugen Neaţă în Parlamentul României

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







