Sala Casei de Cultură din Ocnele Mari a fost arhiplină la conferinţa susţinută vineri, 8 iulie, de părintele Constantin Necula. Sutele de spectatori au putut asculta un excepţional recital de poezie, lucru nemaivăzut decât în marile săli de teatru, după spusele tuturor. Călătoria spirituală propusă de profesorul Constantin Necula, prin alegerea poeziilor dintre cele scrise în temniţele comuniste şi cuvintele de legătură pe care le-a găsit cu atâta pricepere şi înţelepciune, va rămâne pentru mult timp unul dintre cele mai importante momente culturale care s-au petrecut la Ocnele Mari.
“Mulţumesc, părinte Necula şi mulţumesc celor veniţi din toate zările la Ocnele Mari să participe la acest important eveniment! Sâmbătă am avut bucuria să-l auzim la Salina din Ocnele Mari pe reputatul istoric şi cercetător Marius Oprea, neobosit în recuperarea celor care s-au jertfit luptând împotriva comunismului şi readucerea lor în memoria noastră naţională. Timpul acordat relatării descoperirilor făcute de Marius Oprea nu poate fi niciodată de ajuns pentru mulţimea informaţiilor pe care le-a scos la iveală şi ale crimelor pe care le-a denunţat. Mulţumesc, Marius Oprea pentru dăruirea cu care cercetaţi acest subiect, pentru împărtăşirea rezultatelor cu noi ceilalţi şi pentru interesul pe care îl arătaţi Ocnelor Mari!
Cele două mari evenimente s-au petrecut în cadrul Memorialului Vasile Militaru, organizat anual de Primăria Ocnele Mari. Publicul a mai putut asista la vernisajul unei expoziţii de icoane (Casa de cultură) şi al uneia de arte plastice (Salina) şi la recitalul de poezie susţinut de actori la Casa de cultură, dar şi la unul de muzică oferit în Salina Ocnele Mari. Mulţumesc artiştilor şi, în ordinea evenimentelor, Teatrului Ariel, Facultăţii de teologie din Piteşti, Uniunii artiştilor plastici din Vâlcea şi Filarmonicii Ion Dumitrescu”, a explicat primarul Remus Sasu.
Constantin Necula şi-a lansat, cu acest prilej, un volum şi a susţinut conferinţa “Nelinişte şi isihie în poezia religioasă a temniţei comuniste”. Momentul a fost precedat de un Te deum ţinut la Monumentul eroilor Ocniţa şi de vernisarea unei expoziţii de icoane realizate de studenţii Facultăţii de teologie Piteşti. A urmat un spectacol susţinut de actorii Teatrului Ariel.
Conferinţa istoricului Marius Oprea, cu titlul “Iertarea prin neuitare”, a fost moderată moderată de profesor doctor Florin Epure, sâmbătă, 9 iulie, în Salina Ocnele Mari. A fost precedată de vernisajul expoziţiei de artă realizată în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici Vâlcea şi s-a încheiat cu un concert susţinut de Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea.








