Primăria şi Consiliul Local Stoileşti au depus mai mult cereri de finanţare, pe principalele programe de dezvoltare existente în prezent: PNRR şi „Anghel Saligny".
Primarul Florin Ionescu este încrezător că, vara aceasta, va obţine finanţare pentru a continua procesul de modernizare a drumurilor, dar şi pentru eficientizare energetică, adică, pentru reducerea cheltuielilor privind facturile la energia electrică.
„Din păcate, birocraţia continuă să fie foarte mare la noi. Adică, durează enorm de mult până ce faci documentele, şi se aprobă finanţarea, faci licitaţia şi te apuci de treabă. Primarii au cea mai mare problemă din acest punct de vedere", a declarat alesul PSD.
Primarul din Stoileşti a dezvăluit apoi că a luat măsuri pentru ca locuitorii să nu se mai confrunte cu lipsa apei potabile.
„Am reuşit să rezolv problema apei potabile la Stoileşti. Vară de vară, ne loveam cu pierderi mari din reţea. în acest sens, au fost verificate toate punctele unde apăreau probleme. Astfel, toate gospodăriile vor avea apă pentru consum propriu. Bineînţeles, urmărim să şi eficientizăm puţin consumul, adică, să devenim mai responsabili în ceea ce priveşte apa. La ora actuală, preţul unui metru cub de apă e redus tocmai pentru a sprijini populaţia. Dar asta înseamnă că trebuie să mai fim şi responsabili, adică, să ne gândim că apa este pentru consumul casnic", a explicat primarul din Stoileşti, social-democratul Florin Ionescu.








