Sub Lupă

Totul e permis în dragoste şi la angajarea la stat. 11 asistente de la SJU bănuite că fentează sistemul

Ocuparea celor 36 de locuri vacante de asistent medical generalist din cadrul secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se dovedeşte a fi un concurs cu miză mare. 230 de candidaţi au susţinut deja proba scrisă, dar pentru 11 dintre aceştia şi pentru susţinătorii lor din spate, un succes se poate dovedi o sabie cu două tăişuri.

Bolnave grav, dar apte de concurs

Surse din interiorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea (SJU) susţin că 11 candidate sunt suspectate că încearcă să fenteze sistemul, după ce, în urmă cu 40 de zile, din postura de angajate pe perioadă determinată şi-au introdus concedii medicale pe care le tot prelungesc pentru a beneficia în continuare de beneficiile materiale oferite de posturile vacantate şi suplimentate în perioada pandemiei, dar şi pentru a rămâne agăţate în sistem.

“Sunt fost angajate fără concurs pe perioada crizei sanitare, al căror contract expira pe 8 iunie, dar care au recurs la obţinerea unor concedii medicale prin care şi-au extins perioada contractuală cu spitalul. Alte 7-8 persoane sunt în concedii de maternitate sau în concedii medicale în baza unor afecţiuni cronice”, explică un angajat SJU Vâlcea, din cadrul departamentului Resurse Umane.

Este doar o situaţie care afectează concursul aflat în plină derulare, alte 35-40 de persoane folosind aceeaşi metodă pentru a-şi asigura un venit (nemeritat) până la organizarea examenelor pe posturile deţinute anterior şi ocupate fără concurs.

Control cerut de CAS

Chestionat pe această temă, directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeţ, susţine că a iniţiat măsurile necesare de control în astfel de situaţii, dar că nu este la curent cu toate detaliile cazului.

“Nu mai ştiu exact numărul lor. Nouă sau zece asistente, parcă. Am cerut derularea unei acţiuni de control, pentru că au fost identificate elemente de formă şi de fond neconforme cu actele normative în vigoare privind modul de acordare a concediilor medicale şi de eliberare a certificatelor medicale. Când vom avea datele finale vă vom pune la curent”, a declarat directorul CAS Vâlcea.

Buba e la UPU

Majoritatea certificatelor de concediu medical au fost eliberate de medici din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, iar per total sunt luaţi în vizor 8 medici din cadrul unităţii medicale etalon a judeţului, susţine sursa de la Resurse Umane. Chestiunea este şi mai flagrantă, pentru că, cel puţin, semnatarii certificatelor medicale din cadrul UPU trebuiau să înregistreze bolnavele închipuite pe un flux de primire pacienţi destinat cazurilor cu adevărat grave.

Întrebat de situaţia care se derulează fix sub nasul său, managerul SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran spune că toată chestiunea îl depăşeşte şi că nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă selecţia dosarelor a ţinut cont şi de starea de „sănătate” a candidaţilor.

“Nu există niciun control intern pe această temă. Medicii care au semnat pentru concedii medicale răspund direct şi individual pentru actele eliberate. Rămâne de competenţa CAS să verifice datele din aceste acte”, a punctat managerul spitalului.

În mod bizar, niciunul din cele 36 de posturi puse la bătaie în actualul concurs organizat de SJU Vâlcea nu are ca destinaţie secţia Primiri Urgenţe, toate adresându-se asistenţilor generalişti.

Vezi rezultatele concursului organizat de SJU Vâlcea în data de 11.07.2022, proba scrisă:
Descărcăţi aici documentul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

15.07.2022 - 11:04Cris Bucur:Pe maestrul Ponoran il intereseaza alte selectii in ceea ce privesc candidatii, are dreptate nu starea lor de sanatate...Oare cum de nu mai fac parte medicii din comisiile de examen, s-a dat vreo lege in acest sens?Care ar putea fi adevaratul motiv?,protejarea lor, decizia lor de a nu participa,un nou procedeu "chirurgical" pus la cale de maestrul specialist pina acum ceva timp in organizarea acestor "concursuri publice" pt posturile din spital!

13.07.2022 - 23:37Gutau:Banii trebuie sa vina la mine, nu la tine, Ponorane

13.07.2022 - 19:05Mica 112:Dar cine le a eliberat adeverinţă medicala dacă ele figurau în concediu medical. Sau actele în regula sunt valabile doar pentru unii. Dar ce spuneţi ca 2 doamne care au luat concursul pe 8 iulie la ORL s au prezentat şi pe 11 iulie la scris şi pe 13 iulie la proba practica. Adică nu îmi convine la o secţie ma mut la alta. Oricum aceste concursuri încalcă anumite reguli de organizare a concursului.

13.07.2022 - 18:51Don Semaca:Oare din ce motiv nu s-au scos toate posturile la concurs o singură dată,şi se scot pe rând,36,33,11,4 UPU,4 ATI,2,1,etc.A se vedea că pentru acelaşi post,cerinţele sunt diferite,exact după pregătirea şi vechimea persoanei alese.Probabil urmele de ruj încă sunt la modă.La început de pandemie nu prea s-au înghesuit să vină să lucreze,acum vor toţi.Păcat de cei care au stat în combinezoane şi au muncit,şi de care şi-au bătut joc cum au vrut ei.Acum e perioada când se promovează pe 3 criterii,politic,bani,sex,şi nu aceasta este ordinea corectă.Nu degeaba se vehiculează prin parohie porecle ca Suleiman Magnificul,Pornoran,etc.Şi câte mai sunt de zis...Să auzim numai de bine.

Pagina 1 din 1 (4 comentarii din 4)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...