Accident feroviar, luni dimineaţă (4 iulie), produs în Călimăneşti, la ieşirea spre Sibiu din staţia CFR Păuşa. Un tren de persoane a agăţat un stâlp ce fusese lovit în prealabil de un TIR şi nu a apucat să fie asigurat de angajaţii operatorului de distribuţie a energiei electrice. Incidentul s-a soldat cu trei victime în stare destul de gravă, transportate deja la spital şi cu alte trei care primesc îngrijiri la faţa locului, dar nu dintre pasagerii trenului, ci chiar dintre persoanele care efectuau cercetări după precedentului accidentul rutier. O altă persoană a refuzat transportarea la spital.
Primele informaţii indică faptul că, în cădere, stâlpul a angrenat alţi doi, încă fiind ancorat de aceştia prin firele de electricitate. În momentul trecerii trenului, abia se efectuau cercetări pentru primul accident, în zonă aflându-se mai multe persoane implicate în acestea. Chiar dacă a redus viteza la primul stâlp, trenul a continuat deplasarea, angrenându-i şi pe ceilalţi doi.
La faţa locului au intervenit trei ambulanţe (1 SMURD si 2 SAJ), o autospecială a ISU General Magheru Râmnicu Vâlcea şi un echipaj al SVSU Călimăneşti, pentru a asigura intervenţia în cazul producerii unui eventual incendiu.
Sursa foto: ISU Vâlcea








