Joi, 30 Iunie, marchează o nouă şedinţă ordinară a Consiliului Local organizată de către primarul municipiului fără a respecta Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Consiliului Local, adică fără a transmite live, pe Facebook, dezbaterile din cadrul şedinţei, punctează consilierii municipali ai PNL printr-un comunicat de presă. În ce priveşte cel mai disputat proiect de hotărâre, achiziţionarea unui teren pentru un bazin didactic de înot, liberalii arată că există multe alte locuri din oraş unde acesta putea fi amplasat fără cheltuirea altor sume din bugetul local, cum ar fi curţile unor licee. Totodată, ei arată că există un bazin olimpic, nu doar didactic, construit în proporţie de 90% pe banii municipalităţii, aproximativ 7 milioane de euro, cel de la ştrandul Ostroveni, dar care rămâne blocat de ambiţia primarului de a convinge că nu există soluţie tehnică, deşi ea există.
“Aşa cum a obişnuit de câteva şedinţe, primarul oraşului nu doreşte ca vâlcenii să fie corect informaţi despre deciziile care se iau în Consiliul Local, şi se bazează pe naivitatea celor care se lasă păcăliţi de propaganda subvenţionată de la bugetul local, din banii primăriei. Nu acceptăm că vâlcenii să fie minţiţi în cel mai grotesc mod posibil de către aparatul de comunicare al primăriei Râmnicu Vâlcea! Publicăm astfel voturile tuturor consilierilor locali de astăzi şi vom continua să tratăm cu transparenţă şi responsabilitate cheltuirea banilor din bugetul local, adică ai vâlcenilor, pe tunurile imobiliare ale primarului: shorturl.at/fqsMX
Pentru a răspunde public, acuzaţiilor lipsite de sens lansate pe pagina de Facebook a Primăriei, dorim să facem următoarele precizări:
Consilierii PNL îşi doresc un bazin olimpic la Râmnicu Vâlcea!
Folosirea performanţelor campionului David Popovici în atacuri politice este de cea mai joasă speţă, însă se pare că nimic nu este imoral pentru actualul primar când îşi vede interesele imobiliare dejucate şi sifonarea banilor publici oprită, de opoziţia reală pe care o întâmpină în Consiliu Local din partea PNL.
PNL nu s-a opus construirii unui bazin didactic, ci a votat împotriva achizitiei unor terenuri din banii primăriei!
Râmnicu Vâlcea are deja un bazin olimpic finalizat în proporţie de 90%!
Performanţa se face în astfel de bazine, nu în cele didactice, similare cu multe alte piscine din oraş. Prin rezilierea contractului cu firma care a câştigat licitaţia pentru execuţia acestui bazin olimpic, actualul primar a cheltuit din bugetul local 7 milioane de Euro, motivând că nu există o soluţie tehnică viabilă pentru a finaliza proiectul. Probabil, pe banii cetăţenilor de la bugetul local, soluţii nu se găsesc, dar pe bani privaţi, vedem cu alte construcţii înfloresc pe marginea lacului din Ostroveni, construcţii care au găsit "soluţii tehnice" pentru a primi aprobările necesare pentru începerea lucrărilor. Mai mult decât atât, pentru faptul că nu a fost în stare să termine acest bazin olimpic, pe locul lui vrea să construiască o sală de sport care ar costa primăria în final aproximativ 9 milioane €, prin adăugarea sumei de 2 milioane € la cele 7€ deja cheltuite.
“I-am explicat domnului primar Mircia Gutău că atunci când nu poate să ducă la capăt un proiect, pentru că nu-i permit capacităţile profesionale, sau din diferite alte motive, să ne lase pe noi, că suntem în stare să construim ceva bun şi durabil pentru oraşul Râmnicu Vâlcea - inclusiv să finalizăm bazinul olimpic. Ce ne propune acum primarul nostru: să achiziţionez nişte terenuri pe care se construiască un bazin didactic de înot, care nu are nicio legătură cu un bazin olimpic. Mai mult decât atât, suprafaţa terenurilor este insuficientă în condiţiile în care ar trebui să asigurăm locuri de parcare precum şi alte activităţi anexe care să completeze activitatea de înot. Noi nu vrem să vindem iluzii cetăţenilor prin faptul că vom construi vom face şi vom drege, în condiţiile în care doar cheltuim bani de la bugetul local şi naţional de dragul de a direcţiona nişte contracte unor firme de construcţii care nu mai au cash-flow să îşi finalizeze proiectele imobiliare deja începute. Domnule primar vă adresez public invitaţia să vă daţi deoparte dacă nu puteţi să faceţi ceva bun pentru oraşul Râmnicu Vâlcea. Noi suntem în Consilul local pentru a face lucruri durabile şi exclusiv în interesul vâlcenilor!”
- Virgil PÎRVULESCU, viceprimar PNL Râmnicu Vâlcea
Declaraţia viceprimarului Virgil Pîrvulescu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea:
“I-am explicat domnului primar Mircia Gutău că atunci când nu poate să ducă la capăt un proiect, pentru că nu-i permit capacităţile profesionale, sau din diferite alte motive, să ne lase pe noi, că suntem în stare să construim ceva bun şi durabil pentru oraşul Râmnicu Vâlcea - inclusiv să finalizăm bazinul olimpic. Ce ne propune acum primarul nostru: să achiziţionez nişte terenuri pe care se construiască un bazin didactic de înot, care nu are nicio legătură cu un bazin olimpic. Mai mult decât atât, suprafaţa terenurilor este insuficientă în condiţiile în care ar trebui să asigurăm locuri de parcare precum şi alte activităţi anexe care să completeze activitatea de înot. Noi nu vrem să vindem iluzii cetăţenilor prin faptul că vom construi vom face şi vom drege, în condiţiile în care doar cheltuim bani de la bugetul local şi naţional de dragul de a direcţiona nişte contracte unor firme de construcţii care nu mai au cash-flow să îşi finalizeze proiectele imobiliare deja începute. Domnule primar vă adresez public invitaţia să vă daţi deoparte dacă nu puteţi să faceţi ceva bun pentru oraşul Râmnicu Vâlcea. Noi suntem în Consilul local pentru a face lucruri durabile şi exclusiv în interesul vâlcenilor!”
Consilierii PNL nu au votat pentru mărirea tarifelor propuse de primar şi aprobate de alianţa obscură PSD -PER -USR! Apavil SA a cerut mărirea tarifelor la canalizare cu peste 50% şi peste 25% la apă potabilă.
Domnul viceprimar Virgil Pîrvulescu a luat cuvântul şi a demonstrat că nu este nici justificată şi nici obligatorie o astfel de mărire, în condiţiile în care Municipiul Râmnicu Vâlcea plăteşte în acest moment toate pierderile celorlalte UATuri din ADI Apa. Practic, locuitorii oraşului Râmnicu Vâlcea plătesc, aşa cum şi primarul a confirmat, toate pierderile din reţea ale celorlalte localităţi, numai datorită faptului că municipiul are cei mai mulţi abonaţi din asociaţie. Nu exista absolut nici o obligaţie reală astăzi, cand Consiliu Local împovărează locuitorii oraşului cu aceste măriri de taxe, însă alianţa obscură a actualei majorităţi PSD-PER-USR a votat PENTRU, astfel că valcenii, fie că vor sau nu, o să plătească plătească în plus la canalizare cu 50% şi la apă potabilă cu peste 25%.
La alegerile locale din 2020, organizaţia municipală a Partidului Naţional Liberal a venit cu o echipă tânără, care intrată în politică de puţin timp, pentru a rezolva ceea ce vechii politicieni nu au putut până acum şi a făcut o promisiune valcenilor: gata cu sifonarea banilor publici, stop contractelor cu dedicaţie şi fără măriri de taxe şi impozitelor locale că să plătim salarii nejustificate unor sinecuristi. Aceeaşi promisiune o reiterăm şi acum: actuala echipă de la municipiu nu va ceda în faţa şantajului mediatic practicat de Mircia Gutău, vom veghea la buna gestionare a banului public şi vom vota numai acele proiecte care aduc beneficii reale valcenilor şi municipiului nostru.”
Departamentul de Comunicare al PNL Râmnicu Vâlcea








