Sub Lupă

Preocupări ale primarului din Galicea cu grave consecinţe penale: e acuzat că a cerut şi primit mită

Unul dintre negustorii care au desfăşurat activităţi comerciale la zilele comunei Galicea îl acuză pe primarul Florin Mărăcine că i-ar fi cerut 2.500 de lei şpagă. De asemenea, reclamantul susţine că s-a întâlnit cu edilul la câteva zile după încheierea sărbătorii şi i-ar fi dat suma solicitată.

“După zilele comunei, nu înainte, când am mers la primărie să înregistrez cererea. Nu, domnule, nu de taxă e vorba, ci de bani în plus. I-am spus că mi se pare foarte mult, nici nu cred că am scos atât profit, a mai şi plouat... E foarte mult, dom`le. I-am mai spus unui prieten din Galicea chiar atunci ce mi s-a întâmplat şi a rămas şi el surprins”, a declarat reclamantul.

Anul acesta, Zilele comunei Galicea au avut loc sâmbătă şi duminică, 28, respectiv 29 mai. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, totodată şi şeful pe linie politică al primarului Florin Mărăcine, preşedintele PSD Vâlcea Constantin Rădulescu. De asemenea, la ceremonia oficială au urcat pe scenă şi deputaţii PSD Daniela Oteşanu şi Ştefan Ovidiu Popa (responsabil zonal pe linie politică), precum şi prefectul Mihai Oprea şi subprefecta Florentina Călin (ambii numiţi de PSD)

“Ziua Comunei i-a adus din nou împreună pe vâlcenii din Galicea, care s-au bucurat de sărbătoare şi de un eveniment organizat ca la carte de primarul Florin Mărăcine. Cu această ocazie, le-am transmis şi eu galicenilor gândul meu bun şi i-am anunţat că, peste două săptămâni, se va relua circulaţia pe podul de la Cremenari, în urma lucrărilor de reabilitare. De asemenea, le-am mulţumit pentru înţelegerea de care dau dovadă, în această perioadă, când se execută lucrări de modernizare pe cele două drumuri judeţene, DJ 678 A şi DJ 678. La finalul lucrărilor, vom avea în această zonă o infrastructură rutieră bine pusă la punct. Îi mulţumesc pentru invitaţie lui Florin Mărăcine, un primar inimos şi foarte implicat în dezvoltarea comunei! Felicitări tuturor organizatorilor pentru această sărbătoare frumoasă”, scria Constantin Rădulescu pe propria pagină de Facebook luni, 30 mai. În opinia noastră, şeful PSD Vâlcea habar nu are de ce preocupări neortodoxe are subalternul său pe linie politică, dar nu este timpul pierdut să ia la cunoştinţă.

“După zilele comunei, nu înainte, când am mers la primărie să înregistrez cererea. Nu, domnule, nu de taxă e vorba, ci de bani în plus. I-am spus că mi se pare foarte mult, nici nu cred că am scos atât profit, a mai şi plouat... E foarte mult, dom`le. I-am mai spus unui prieten din Galicea chiar atunci ce mi s-a întâmplat şi a rămas şi el surprins”, a declarat reclamantul.

Aşteptăm ca organele de anchetă să-şi facă serios treaba, fiind posibil ca din aproximativ 50 de negustori prezenţi la eveniment să mai poată fi identificati şi alţii care au fost nevoiţi să dea şpagă. Dacă se demonstrează că aşa au stat lucrurile, primarul a încălcat, în beneficiul propriului buzunar, şi o hotarare a consiliului local care a stabilit taxa percepută pentru fiecare loc.

Din motive lesne de înţeles, nu facem public numele acuzatorului. Înregistrarea audio a discuţiei este la dispoziţia organelor de cercetare.

Sursa foto: Constantin Rădulescu Facebook

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...