Una dintre situaţiile luate în tragic la noi este să îţi faci sărbătorile de familie printre străini. Paştele şi Crăciunul. Din perspectiva mea, tragismul constă tocmai în îngustarea universului, nu în aceea a lăbărţării lui, de unde se pot afla, vedea, învăţa, multe. Dar, aşa stau lucrurile cu mine, cumva pe dos, mereu în căutarea a ceva provocator.

La Crăciunul din acest an nu m-am îndepărtat de casă mai mult de 2-3 kilometri. Ceea ce nu m-a împiedicat să sărbătoresc printre străini şi să fiu numai bun pentru acordarea înţelesurilor şi a semnificaţiilor. Întâi pentru străinii de România. Central-europeni, catolici prin naştere, nepracticanţi. Oameni deschişi la minte şi la suflet, extrem de curioşi aceşti străini. Ce fac colindătorii din Gorj cu colacii adunaţi de la gazdele ieşite la marginea drumului? Îi mănâncă, bineînţeles. Când? Până îi termină. De ce? Habar n-am. Are vreo legătură cu naşterea lui Isus Cristos? Nu cred.

Eu am fost dascăl cândva, pentru şcolarii cei mici, şi rezist destul de bine la cele mai trăznite dintre întrebări. De ce în mijlocul troiţei se află o fântână? De-aia. Troiţa e un loc de odihnă pentru pelerini şi de rugăciune. Aşa credeam şi eu… Şi tot aşa. Lumea vorbeşte tot timpul despre tăierea porcului şi despre bucate din carnea de porc. Are vreo legătură cu naşterea de care se teme Irod? Nu. Atunci? De ce cred românii că tăiatul porcului este o tradiţie românească? Pentru că nu ştiu că este una celtică, gângăvesc eu, risipită în multe locuri de pe pământ, fără nicio legătură cu naşterea pruncului Isus.
Când vine vorba şi despre evenimentul naşterii, urmărit de magi cu ajutorul stelei, certificat de ei ca punct iniţial al creştinismului? Nu vine, spun. Apoi: de ce nu sunt machete cu scena naşterii în fiecare casă de creştin? Pentru că lumea crede că ştie. Şi dacă ar şti, de unde a aflat? De la biserică, cred, sau de la şcoală. Aha, deci ştie toată lumea ce se sărbătoreşte de Crăciun? Nu, nu cred că ştie mai nimeni. Şi aşa mai departe. Străinii se pot declara definitiv străini de noi, noi suntem în cam mare măsură străini, ca de multe alte ori, de esenţa lucrurilor. Aşa este printre străini.

Acum vine anul 2013. Printre străinii din uniunea căreia i ne-am alăturat la 1 ianuarie 2007. Care ce-or fi înţeles din înţelesurile noastre, din împăunările noastre? Probabil nici mai mult nici mai puţin decât înţelegem noi cu adevărat din miturile esenţiale ale credinţei în care susţinem că trăim. Poate cum că la Crăciun se taie porcii şi la Paşte se ciocnesc ouă roşii. La anul şi la mulţi ani!