Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă: Veşti bune din Marea Neagră

Bombardamentul cu noutăţi care se abate asupra noastră în fiecare zi conţine toate categoriile de veşti posibile. Dintre ele, cea mai nouă ştire aduce pe ţărmul românesc al Mării Negre o veste aşteptată cu înfrigurare de cetăţenii români. A pornit prima instalaţie maritimă de exploatare a gazelor naturale şi acestea au ajuns deja, prin conducta subacvatică, în sistemul naţional de distribuţie al României. Marea Neagră este pentru noi nu numai o legătură permanentă cu lumea, ci şi o sursă de optimism în vremurile învolburate pe care le trăim. Gazele naturale care au ajuns pe teritoriul României contribuie în mod substanţial la proiectul independenţei energetice a ţării.

Am participat cu votul meu la finalizarea legilor care au făcut posibilă demararea exploatări gazelor naturale de pe platoul maritim al României. Împreună cu colegii mei social-democraţi, am protejat interesele statului român prin mecanismul legislativ pe care l-am votat în Parlamentul României. Exploatarea tuturor resurselor energetice este o chestiune de interes strategic, după cum se vede atât de clar acum, în contextul european şi internaţional provocat de confruntările armate de pe teritoriul Ucrainei.

România este liberă să-şi ia deciziile strategice care o avantajează şi datorită independenţei energetice de care se apropie ca niciodată în istoria ei.

În noianul de noutăţi care ajung la noi în fiecare zi sub forma unui tablou dramatic al conflictelor militare şi politice, ştirea primului metru cub de gaze naturale care a ajuns de sub apele mării pe teritoriul românesc este una istorică. O consemnez şi eu cu încrederea că poate fi urmată de altele la fel de bune şi de necesare pentru bunul mers al societăţii româneşti.

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...