Actualitate

Dumbravă are încredere în dezvoltarea turistică a localităţii Stoeneşti

Primarul Gheorghe Dumbravă este convins că în viitor, comuna pe care o administrează va dezvolta şi o dimensiune turistică, timid pentru început, dar cu mari perspective, având în vedere dispunerea în zona Parcului Naţional al Builei Vânturariţa

”Oltenia de sub Munte este deja un brand, un concept regional care a atras în ultimii ani mai mulţi turişti din capitală dar şi din judeţele dunărene. Vreau să spun că foarte mulţi doljeni sau din Olt şi-au cumpărat terenuri şi case în Stoeneşti. Avantajele nu sunt doar apropierea de Râmnic dar şi faptul că localitatea este situată într-o zonă care are deschidere pe trei axe – spre Horezu, spre Olăneşti şi spre Râmnicu Vâlcea, fiind la poale de munte. Aici avem schitul Jgheaburi şi mici afaceri în turism, avem trasee de drumeţie, izvoare minerale, fenomene naturale unice, suntem aşezaţi pe frumosa vale a Govorei”, spune primarul Dumbravă.

Edilul mai adaugă şi faptul că fără investiţii masive în infrastructrură nu ar fi reuşit să pună Stoeneştiul în calea turiştilor.

”Faptul că avem apă şi canalizare în comună, drumuri noi asfaltate, mai ales spre sate şi în sate izolate, unde greu era de ajuns, toate au stimulat o migraţie spre Stoeneşti. Fapt care s-a văzut în urmă cu două luni de Paşte. Au fost oameni din toată ţara care au ales Stoeneştiul. Cei care au stat la Horezu sau la Olăneşti au tranzitat comuna noastră. Drumul spre schitul Jgheaburi dar şi spre Olăneşti a fost unul aglomerat. Şi oamenii caută cazări în zonă, ceea ce, cred eu este un semnal dat celor care vor să ridice aici pensiuni. Suntem deschişi pentru orice investitor care vrea să realizeze campinguri, zone de rulote, pensiuni, care să sporească atractivitatea acestei frumoase zone”, completează Gheorghe Dumbravă.

Comuna Stoeneşti are un program amplu de investiţie în reţeaua de gaze naturale şi va continua proiectul de asfaltare de drumuri. Satul Zmeurăt este propus pentru zona agro-turistică, o zonă plină de pitoresc iar Valea Govorei pentru zona de camping.

Au existat turişti care au venit cu rulotele în această frumoasă comună din Oltenia de sub Munte, oameni care au ales să tranziteze Drumul Mănăstirilor, un drum care leagă Stoeneştiul de zona Olăneşti şi depresiunea Horezu.

În 2019, comuna Stoeneşti a fost considerată cea mai bogată localitatea vâlceană prin prisma fondurilor europene şi guvernamentale atrase pe cap de locuitor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...