Sub Lupă

Galicea-Vâlcea: Drum modernizat cu fonduri pentru situaţii de urgenţă în februarie, nerecepţionat încă

Localnicii îl acuză pe primarul Florin Mărăcine că a impus schimbarea soluţiei tehnice

Pe 22 decembrie 2021, Primăria Galicea a semnat cu SC Valrob Transport SRL (asociat unic Florea Monceanu) contractul pentru “Modernizarea Străzii Pinilor”, lucrare finanţată cu 256.000 de lei (306.000 lei cu TVA inclusă) din fonduri pentru situaţii de urgenţă alocate de Guvernul României în ultimul trimestru al anului trecut. Termenul de finalizare a lucrării ar fi trebuit să fie 22 februarie 2022 şi ar fi trebuit în mare, să cuprindă amenajarea unei platforme solide a drumului (la prima vedere, această parte pare ok), apoi asfaltată în “v”, la unghi mic, cu minirigolă ori pe ax, ori pe ambele laterale (pentru că, după cum veţi vedea, au existat modificări ale proiectului) pentru preluarea apelor pluviale şi direcţionarea lor într-un canal de scurgere din apropiere. Am fost recent la faţa locului şi am constatat că lucrarea, teoretic, a fost şi realizată, dar, potrivit declaraţiilor cetăţenilor din zonă, ea nu este şi recepţionată. Şi suntem un pic curioşi cam ce ar spune şi Curtea de Conturi, şi Inspectoratul de Stat în Construcţii despre ea.

Asta înseamnă, tot teoretic, că nici firma executantă nu şi-a primit banii, deşi proprietarul ei a fost văzut la o întâlnire aparent privată cu primarul chiar a doua zi, pe 23 decembrie 2021.

În scurt timp ni s-a oferit o posibilă explicaţie a lipsei recepţiei lucrării la mai bine de trei luni de la termenul de predare prevăzut în contract. Diriginte de şantier a fost Ion Pîrvulescu, om cu experienţă destul de vastă în materie de drumuri şi poduri. Conform declaraţiilor localnicilor, soluţia tehnică a fost schimbată, se pare chiar de trei ori, dar asta la insistenţele primarului Florin Mărăcine. Iar fotografiile de la faţa locului (primele, chiar din timpul lucrărilor) confirmă cel puţin diferenţa dintre ce trebuia să fie şi ce a ieşit: un drum cu strat de asfalt de calitate îndoielnică, având la o margine o mică rigolă în care apa poate produce în continuare pagube.
În ciuda repetatelor noastre încercări (toate, cu martori) de a-l contacta şi telefonic (chiar pe numărul de telefon cu care figurează în baza de date a instituţiei prefectului, de la care ştiam şi de alocările de fonduri pe situaţii de urgenţă şi a căror cheltuire o urmărim de mulţi ani în mai multe localităţi), nu a fost de găsit, având telefonul închis, ori neaflându-se în aria de acoperire. În alte zile, lucrătoare, nu a fost de găsit nici la primărie. Vom insista, totuşi, să obţinem o declaraţie a lui, pentru că se înmulţesc acuzaţiile care-l vizează şi nu mai e vorba de can-canuri politice locale, ci de administrare a banilor şi bunurilor publice ale comunei cu mari semne de întrebare.

Ca să-l convingem pe Florin Mărăcine să nu se mai ascundă şi să ia cumva legătura cu noi, adăugăm cam ce spune lumea care locuieşte în zona lucrării amintite că s-ar fi întâmplat. Într-un alt articol recent despre situaţia din Galicea, colega noastră a explicat cam care e starea de spirit care domneşte în Primăria Galicea, dar şi în organizaţia locală a PSD, partidul a cărei echipă a câştigat alegerile locale din 2020 şi părea una unită şi pusă pe fapte mari pentru localitate. Pe scurt, foarte mulţi colaboratori cândva apropiaţi ai edilului demisionează din funcţii, sau sunt hotărâţi să-şi caute de lucru prin alte părţi, incluzând aici şi funcţionari cu vechime şi pricepere în administraţie, cum ar fi secretarul comunei. Lucrul acesta s-a întâmplat deja şi cu fostul viceprimar PSD, Marius Băiţan. Acesta a demisionat din funcţie şi deja a şi fost înlocuit de consiliul local. Însă, localnicii vorbesc despre o veche datorie pe care primarul o avea la el chiar din timpul alegerilor locale. Pentru că, spun ei, nu-şi explică altfel de ce un utilaj sub contract cu primăria (excavator) i-a lucrat 14 zile fostului viceprimar la iazul proprietate privată, în suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, la care a fost nevoie de o săpătură până la stratul de pietriş, adică la o adâncime aproximativă de 1,20-1,40 m. De altfel, se pare că şi utilaje chiar ale primăriei, buldoexcavator, camion şi miniexcavator, au fost văzute acolo. Cum e greu să le scape ceva celor din zonă, ei mai pomenesc şi de faptul că firma fostului vice i-ar fi renovat primarului o garsonieră în Râmnic, dar despre asta şi multe altele, într-un articol viitor.

Pe aceeaşi temă, citiţi şi:
http://saptamana.net/articol/19073-primarul-florin-maracine-acuzat-inclusiv-de-colegi-din-psd-ca-i-terorizeaza-si-santajeaza-atat-pe-ei-cat-si-pe-functionari-din-primaria-galicea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...