Economic

Opt luni de stabilitate a cursului euro

Principalul eveniment al perioadei analizate a fost reprezentat de şedinţa de politică monetară a BNR, a patra din acest an. INS a anunţat o inflaţie an/an în aprilie de 13,76% iar prognoza băncii centrale în privinţa evoluţiei inflaţiei indică pentru sfârşitul anului un nivel de 12,5%, faţă de precedenta anticipaţie care a fost de 9,5%, respectiv la 6,7% în decembrie 2023, de la 3,2%.

Aceste date au impus BNR o majorare a dobânzii sale de politică monetară de la 3 la 3,75%, care rămâne însă cea mai scăzută valoare din regiune.

Piaţa monetară a răspuns la decizia băncii centrale iar indicii ROBOR au urcat la maxime care se mai înregistrau în martie 2003. Comparativ cu începutul săptămânii trecute ei au crescut cu 6 – 9%, în funcţie de scadenţă.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat la 5,52% faţă de 5,20% la începutul începutul săptămânii trecute. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 5,71% faţă de 5,31%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut la 5,94% de la 5,40%.

Segmentul valutar nu a fost afectat de mişcările înregistrate pe cele internaţionale şi s-a menţinut stabil în ultimele opt luni. Cursul euro a fluctuat între 4,9457 şi 4,9480 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,9469 lei iar transferurile s-au efectuat în culoarul 4,945 – 4,949 lei, faţă de un minim de 4,936 lei, atins dimineaţă înainte de deschiderea pieţei locale.

Cursul monedei americane a atins vinerea trecută un nou record de 4,7643 lei, efect al deprecierii euro la 1,035 – 1,0419 dolari, dar a scăzut luni la 4,7475 lei, după creşterea cotaţiilor la 1,0389 – 1,0427 dolari.

Analiştii consideră pragul de 1,0340 dolari ca fiind unul crucial. Se anticipează o revenire, după 20 de ani, a euro la paritatea cu dolarul, în condiţiile în care Rezerva Federală a început, deja, un raliu de majorare a dobânzii sale de referinţă în timp ce BCE nu pare dispusă să o readucă în teritoriu pozitiv din cauza ameninţării reprezentată de recesiune în zona euro.

Media francului elveţian a fluctuat între 4,7082 şi 4,7627 lei, perioada fiind încheiată la 4,7246 lei. După o scădere la 5,7757 lei, cursul lirei sterline a urcat luni la 5,8072 lei.

Metalul galben a atins lunea aceasta un minim al ultimelor aproape patru luni de 1.786,60 dolari/uncie, faţă de 2.070 dolari în martie, scăderea fiind cauzată de creşterea puternică a monedei americane. BNR a stabilit un preţ al gramului de aur de 274,9970 lei faţă de 279,3842 lei la sfârşitul săptămânii trecute.

Criptomonedele aveau o evoluţie mai calmă la începutul acestei săptămâni, după scăderea brutală de joia trecută, pusă pe seama TerraUSD, o aşa-numită monedă stabilă, aceasta fiind legată de dolar, care a pierdut 98% din valoarea ei în ziua respectivă.

Bitcoin se tranzacţiona în culoarul 29.325 – 31.924 dolari, după scăderea de joi la 25.400 dolari, cel mai scăzut nivel din decembrie 2020. Ether fluctua între 1.990 şi 2.144 dolari, faţă de minimul de 1.729 dolari atins săptămâna trecută.

Analiza cuprinde perioada 9 – 13 mai

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...