Actualitate

Informare de presă!

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Municipiul Rm. Vâlcea în perioada 09 – 15 aprilie 2022

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 09 – 15 aprilie 2022 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Timiş, Cojocarilor şi Calea lui Traian.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea iniţială a terenului deteriorat în urma intervenţiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Depozitelor.

POMPE CURĂŢATE. S-au curăţat manual şi mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Râureni, Bogdan Amaru şi Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
- s-a igienizat perimetrul rezervorului Cetăţuia;
- s-au continuat lucrările de punere în funcţiune a Staţiei de pompare de pe strada Livezi;
- s-au continuat lucrările de extindere reţea de canalizare menajeră pe strada Zăvoieni;
- s-au montat piesă suport şi capac cămin de canalizare pe strada Câmpului;
- s-au efectuat lucrări de remediere reţea de canalizare menajeră pe bulevardul Tineretului;
- s-a continuat verificarea şi curăţarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră şi a colectoarelor, manual şi mecanizat;
- s-a adus la starea iniţială suprafaţa carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
- au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REŢELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curăţarea şi spălarea mecanizată a reţelelor de canalizare menajeră şi a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Dacia – blocul 12, strada Marin Preda – blocul A36/II, strada Nicolae Iorga – blocurile A26 şi A36, strada Regina Maria – blocul 12, strada Cerna – blocurile 21 şi 36, Aleea Melodiei – blocurile N9 şi N10, Aleea Zorelelor – blocul C18, Aleea Narciselor – blocul, strada Gib Mihăescu – blocul G; strada Doctor Hacman – blocul 27, strada Mihai Viteazu, strada Mihai Eminescu – blocurile C10 şi S4, strada Henri Coandă – blocul N12, strada Doctor Sabin şi bulevardul Tineretului – blocul S2.

48 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 48 de apometre, dintre care 21 verificate şi înlocuite şi 27 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 5 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 15 avize de amplasament şi 2 avize tehnice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...