Special

Declaraţie politică!

Cu Mihai Bîscu, despre artă, tradiţii şi turism

Mihai Bîscu este un mare artist vâlcean. Este ceramist şi are atelierul pe strada Olari, în oraşul Horezu. Spun că este un mare artist pentru că din mâinile şi din sentimentele lui ies obiecte care încântă şi fascinează pe cei interesaţi de arta românească veche, ajunsă la noi şi prin intermediul lui Mihai Bîscu.

A făcut un scurt comentariu la unul dintre articolele scrise de mine aici şi m-a îndemnat să merg şi să văd cu ochii mei un atelierul de ceramică din satul Olari. Zis şi făcut. Am mers să-l vizitez în atelierul său chiar pe Mihai Bîscu. Nu ştiu câţi dintre cei care citesc această pagină au fost vreodată într-un atelier de olar. Vă îndemn s-o faceţi nu numai pentru a cumpăra ceva dintre obiectele de artă pe care artistul le-a pregătit pentru vânzare, ci şi pentru ceea ce poate oferi artistul fără nicio pretenţie de la cei care îl vizitează. O poveste despre viaţă, în general, o alta despre aventura obiectelor pe care le creează, încă una despre culorile pe care le foloseşte, multe dintre ele unice, specifice doar atelierului vizitat şi despre pământul special extras dintr-un loc anume, de lângă Horezu.

A avut dreptate Mihai Bîscu. O discuţie tihnită cu artistul, la roata lui de olărit este cu totul altceva decât o discuţie cu comerciantul obiectelor de artă, la marginea oraşului Hurez, în fuga maşinii spre alte destinaţii turistice. Am rămas câteva ore bune în atelier, să ascult poveştile lui Mihai Bîscu, istoria culorii speciale pe care o prepară şi a semnificaţiei fiecărui desen de pe suprafaţa obiectelor de ceramică. Trebuie să spun că, de ani şi ani de zile, sunt încântat să văd interpretări atât de diferite ale cocoşului de Hurez, inconfundabil şi emblematic pentru zona culturală şi turistică în care trăim. Ce, oare, ne opreşte să ducem până la capăt un proiect de dezvoltare turistică construit în jurul Cocoşului de Hurez? Poate modul bombastic, fără acoperire şi fără conţinut, în care se vorbeşte despre turism doar pentru a impresiona şi pentru a câştiga avantaje mărunte de popularitate.

Am înţeles, vorbind direct cu artistul care munceşte în principal pentru turişti, că oamenii bântuie prin lume în căutare de poveşti şi de relaxare, de experienţe noi, cum ar fi să fii olar pentru câteva minute, la el în atelier. M-am aşezat eu însumi la roata de olar a lui Mihai Bîscu şi trebuie să vă spun că m-am ales cu un sentiment nou şi cu bucuria de a fi modelat pentru prima dată o bucată de pământ. Mulţumesc, Mihai Bîscu, pentru privilegiul pe care mi l-aţi oferit!

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...