Politică

Premierul Nicolae Ciucă şi-a depus moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL

Premierul Nicolae Ionel Ciucă: Am decis sa-mi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Îmi asum această responsabilitate după o discuţie cu colegii, pe baza analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice.

PNL este astăzi la guvernare şi are datoria să asigure stabilitatea ţării, să guverneze eficient şi să ofere românilor siguranţa de care au nevoie, dar şi încrederea că vom depăşi împreună, cu bine, acest context complicat. Una din condiţiile esenţiale pentru o bună guvernare este ca în interiorul partidului nostru să existe o stare de armonie şi o concentrare a tuturor asupra obiectivelor.

Cum, de asemenea, o altă condiţie extrem de importantă este să avem o coaliţie stabilă, în care dialogul cu partenerii să fie calea de rezolvare a tuturor problemelor care pot sa apară din cauza diferenţelor ideologice.De când am intrat în PNL, am putut să simt capacitatea liberalilor de a se mobiliza şi de a gestiona administrarea ţării, de la nivel local până la nivel guvernamental. Ştiu însă că există soluţii ca lucrurile să se îmbunătăţească în zonele în care nu stăm aşa bine.Acest lucru va fi însă un efort comun, al nostru – al tuturor! Acest lucru l-am spus şi colegilor mei. Acum nu este vorba despre o persoană, ci despre toată echipa liberală care trebuie să fie conştientă că de activitatea fiecăruia depinde scorul partidului. Sunt convins că alături de colegii mei voi putea face o echipă puternică, unită, care să genereze politicile publice de care are nevoie ţara.

PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei mai buni primari din ţară, şi poate ajunge primul partid din România. Obiectivul meu este întărirea partidului şi pregătirea alegerilor următoare.Dacă vom guverna bine, dacă vom reuşi să ne ducem la bun sfârşit obiectivele pe care le avem în programul de guvernare, atunci şi rezultatele vor fi evidente. Eu sunt adeptul faptelor şi ştiu un lucru sigur: românii îi vor aprecia pe cei care reuşesc să treacă ţara prin perioade grele – şi să o ducă în direcţia bună! Vom lua toate măsurile necesare care se impun pentru a-i proteja pe oameni în faţa situaţiei economice mai dificile generată de efectele războiul şi crizele cu care se confruntă întreaga Europă.Cetăţenii români au nevoie de protecţie şi de speranţă.

Dar, firmele româneşti, antreprenorii români, investitorii care dezvoltă afaceri în România trebuie să regăsească în PNL, în premierul liberal, cea mai puternică garanţie a protejării intereselor legitime care generează dezvoltarea ţării. Susţinem cu putere investiţiile atât de la bugetul naţional, cat mai ales cele posibile prin folosirea celor 80 de miliarde de euro din banii europeni oferiţi ţării noastre.

Aceste investiţii vor asigura tinerilor noştri un viitor stabil, o ţară modernizată, cu servicii publice de calitate şi un mediu de afaceri care să le poată oferi locuri de muncă la fel de bine plătite ca în ţările din Vest.

”Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică ” este titlul moţiunii depuse şi sper ca după citirea ei, colegii să îmi ofere votul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...