Consiliul Judeţean Vâlcea a primit, azi, vizita unei delegaţii de elevi şi profesori din Italia, Spania, Portugalia şi Franţa, participanţi la un proiect Erasmus+, care se desfăşoară în parteneriat cu CNI Matei Basarab.
“I-am primit pe toţi cu mare bucurie, le-am urat «bun venit în Vâlcea!» şi le-am argumentat de ce judeţul nostru este cel mai frumos judeţ din România. Le-am oferit câteva produse specifice locului, dar şi bunătăţi din „cămara” vâlceanului, pe care să le ia cu ei în ţările din care au venit. În final, i-am invitat să ne viziteze judeţul şi chiar le-am indicat câteva obiective care pot fi descoperite în timpul scurt pe care aceştia îl petrec în România. Sper să se bucure de frumuseţea acestor locuri încărcate de istorie, să plece cu amintiri de neuitat şi să se întoarcă cu plăcere pentru a vedea tot ce are de oferit, din punct de vedere turistic, judeţul Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.








