Politică

Claudia Banu, plăcut impresionată de hărnicia, ospitalitatea şi căldura comunităţii din Fârtăţeşti

Astăzi doresc să împărtăşesc cu voi o nouă experienţă plăcută, despre investiţii şi viziune administrativă. Real şi concret. Am efectuat o vizită în comuna Fârtăţeşti, unde am fost întâmpinată de domnul primar Nicolae Voicescu. Trebuie să încep concluziile acestei vizite prin a vă mărturisi că am rămas plăcut impresionată de hărnicia, ospitalitatea şi căldura acestei comunităţi.

Cele 20 de sate aflate în administrarea primăriei beneficiază de reţele de alimentare cu apă şi canal, staţie de colectare şi transport a deşeurilor, iluminat public şi o infrastructură modernă. Există depus deja un proiect care să asigure şi reţeaua de gaze în comună.

Pe lângă şcoli şi grădiniţe moderne, săli de sport şi un Cămin Cultural renovat recent, construirea Parcului Fotovoltaic în satul Căţetu şi a parcului de agrement în satul Rusăneşti, apreciez enorm iniţiativa primarului Voicescu de a asigura, printr-un mecanism pus la punct chiar de domnia sa, îngrăşămintele necesare fertilizării terenurilor agricole din comună. Un proiect care poate fi considerat banal, dar vital pentru o comunitate rurală, care trăieşte din munca agricolă.

Printre cele mai importante investiţii cu care Primăria se poate lăuda este înfiinţarea Centrului multifuncţional de servicii sociale Giuleşti, Centrul de îngrijire persoane vârstnice Căţetu, investiţie recent finalizată, mult aşteptată de locuitorii din zonă şi construirea sediului SPCLEP, evidenţa populaţiei.

Modelul de performanţă administrativă al comunei Fârtăţeşti este un exemplu de bune practici. Personal, îl felicit pe domnul primar pentru viziune şi rezultatele pe care le are în palmaresul administrativ, iar localnicilor le mulţumesc pentru primire şi dialog.

#performanţă_în_administraţie
#se_poate

Claudia Mihaela Banu, senator PNL

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...