România este unul din cele şase state membre ale Uniuniii Europene care depăşeşte valoarea limită pentru particulele fine de materie. Iar un aer poluat înseamnă un impact negativ asupra sănătăţii.
O nouă pepinieră de salcâmi este mereu binevenită şi benefică pentru oxigenul nostru. Astfel, am participat la Bălceşti, la invitaţia domnului Primar Aleca Constantin, alături de colegii din PNL Vâlcea, deputatul Laurenţiu Cazan, subprefectul Victor Stănculescu, consilierii judeţeni Alexandru Părduţ şi Ovidiu Popa, împreuna cu echipe de peste 100 de voluntari la plantarea unei perdele forestiere de 2000 de salcâmi.
Natura are nevoie de noi pentru a se regenera, iar aportul nostru, oricât de mic, contează pentru prezent cât si pentru generaţiile viitoare.
Claudia Mihaela Banu, senator PNL