Sport

Declaraţie de presă!

Bogdan-Constantin Matei: Dacă doreai să ajuţi gimnastica, domnule ministru, astăzi semnai actul adiţional la contractul de finanţare pentru FRG în cadrul Adunării Generale! Fără minciuni!

Realitatea de astăzi
????Federaţia Română de Gimnastică anunţă, vineri, că nu are resurse financiare suficiente pentru participarea la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică artistică din acest an, întreceri care reprezintă etape de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, şi solicită donaţii pe internet.

Minciuna de astăzi
????Eduard Novak, Ministrul Sportului, a dat asigurări în cadrul Adunării Generale că va sprijini gimnastica: “Acesta este momentul Gimnasticii! Astăzi, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Gimnastică, i-am asigurat o dată în plus pe reprezentanţii acestui sport de sprijinul meu şi al Ministerului Sportului. Gimnastica a devenit o prioritate nu doar pentru sportivi, ci şi pentru decidenţi. Acesta este momentul în care putem reclădi bazele pentru viitorii campioni din Gimnastică, un capitol important din Strategia Naţională pentru Sport, o carte de vizită cu tradiţie pentru România. Gimnastica are nevoie atât de finanţare, cât şi de viziune limpede în implementarea unei strategii solide.”

1. Pentru minister gimnastica nu este o prioritate prin bugetul acordat federaţiei anul acesta;

2. Strategia sportului românesc, o minciună aruncată în ochiul celor care nu se pricep la sport şi nici la citit Legea sportului;

3. O strategie nu stă incuiată în sertar, ci se regaseşte în dezbatere publică;

4. Un minister al sportului îşi ţine uşile deschise. Astăzi se face cerere pentru a putea intra in minister.

Vrei să ajuţi gimnastica, domnule ministru, astăzi semnai actul adiţional la contractul de finanţare pentru FRG în cadrul Adunării Generale! Fără minciuni!

Bogdan-Constantin Matei, senator PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...