Constituirea rezervelor alimentare pe următoarele luni pare un joc tot mai strâns în Uniunea Europeană, în contextul în care războiul din Ucraina a bulversat piaţa agro-alimentară la nivel global. Marii producători din Vestul Europei ar putea beneficia de ajutor financiar pentru stocarea cărnii de porc în depozite frigorifice pentru o perioadă de două până la cinci luni pentru echilibrarea pieţei şi reducerea impactului resimţit în special de fermieri. În acelaşi timp însă, constituirea unor rezerve mai mari ale statului şi chiar unele constituite de gigantice companii care operează în state precum Germania, Franţa sau Spania pare să devină un element tot mai des invocat în discuţiile dintre furnizori şi beneficiarii din piaţa unică europeană, în special cei din zona sud-estică a Europei, aşa cum este şi România.
Forţa majoră, element invocat de germani
Într-un document intern al companiei Tonnies, remis în primă fază directorilor de sucursale din Europa şi apoi clienţilor companiei se arată următoarele:
„Observăm deja impactul masiv al războiului în următoarele zone:
1. forţă majoră în cazul rezilierii contractelor de energie electrică şi gaz.
2. forţă majoră în logistică din cauza lipsei şoferilor ucraineni.
3. explozie a costurilor furajelor şi creşteri masive ale costurilor în agricultură în general.
4. maxime istorice pe pieţele de gaze şi ţiţei
5. lipsa disponibilităţii C02 combinată cu creşterea preţurilor (asomarea animalelor de sacrificare).
6. perturbarea masivă a tuturor fundamentelor de afaceri.
Ca răspuns, mai multe ministere au declarat în urmă cu câteva zile că, din cauza relaţiilor comerciale externe existente şi posibile perturbări în achiziţia de materii prime şi energie, conflictul între Rusia şi Ucraina vor deveni o provocare majoră pentru industria alimentară. În cel mai rău caz, securitatea aprovizionării ţării va fi pusă în pericol. În plus, Ucraina încetează să mai fie un furnizor de furaje extrem de important. Pe baza circumstanţei de forţă majoră, guvernul federal a discutat în mod deschis posibile scenarii de rezervă de urgenţă, cum ar fi interdicţiile la export...”.
Compania a transmis apoi clienţilor săi că se vede nevoită să aplice forţa majoră în contractele deja existente şi să actualizeze preţul de livrare negociat la începutul anului la nivelul preţului pieţei. În ultimele săptămâni, preţul mediu al cărnii de porc din Germania a crescut cu aproape 30%. O primă victimă a forţei majore declarate de cel mai mare producător şi procesator de carne din Germania a fost Metro România, care nu a putut recepţiona săptămâna trecut 1700 de tone de carne de porc din cauza creşterii peste noapte a preţului. Discuţii similare apar însă şi cu furnizori din alte state: Belgia, Franţa, Spania.
„Nu sunt doar nemţii. Am avut discuţii cu furnizori din Spania care ne/au avertizat că o reducerea exporturilor intracomunitare de carne de porc de aproape 30% va fi aplicată în perioada următoare, ca urmare a intervenţiei statului în consolidarea rezervelor strategice de alimente”, punctează Nicu Săveanu, director achiziţii Diana SRL.
Excedent de 2 milioane tone
La nivelul UE, execedentul de carne de porc rezultat în urma declinului volumelor exportate pe piaţa din China se cifrează la 2 milioane de tone anual, conform estimărilor prezentate de Achim Irimescu, ministru - consilier în cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles, Germania, Spania, Olanda şi Danemarca fiind printre statele care sunt nevoite să se reorienteze către alte pieţe sau să îşi stocheze marfa pentru câteva luni până la echilibrarea nivelului şi a costurilor de producţie cu potenţialul de absorbţie al pieţei. O intervenţie a statului în constituirea rezervelor strategice ar diminua din presiunea resimţită în acest moment, dar de la Comisia Europeană se aşteaptă şi un ajutor pentru stocarea la producător a cărnii de porc.
Însă, cât de benefică este aceasta pentru un stat ca România, dependent în momentul de faţă de importuri de carne de porc în proporţie de 80%?

România, în corzi
În contextul unor posibile limitări ale exporturilor dinspre marii producători de carne de porc din Europa spre zona estică a Uniunii, ţara noastră pare prinsă în corzi. Consumul mediu anual al unui român este de 37 kg carne de porc, din care doar 7,5 kilograme sunt produse în România. Producţia internă de suine a scăzut dramatic în ultimii 5 ani, accentuând deficitul de carne de porc şi dependenţa de importuri de la 58% la 80%. Anul trecut au fost sacrificat 771.000 de animale în ferme din cauza Pestei Porcine Africane, 92.000 tone carne de porc nemaintrând în circuitul de consum. Concluzia este una singură: cu sau fără limitarea livrărilor de carne de porc către România, pentru restul anului, cel puţin, putem declara închis sezonul cărnii de porc ieftine din retail.








