Staţiunea Ocnele Mari urmează să devină una pentru toate anotimpurile, în condiţiile în care nu mai puţin de două mari complexe de tip spa se vor construit atât în Ocnele Mari cât şi Ocniţa.
Unul va fi privat, altul va fi construit de către autorităţi, într-un parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea.
”Este un pas pe care îl facem. Toate treptat. Până când nu vom avea deschis un turism tot anul, nu putem să vorbim de o staţiune de interes naţional. Trebuie să venim cu oferte pentru tot timpul anului, lucrăm şi la proiectul de parc pădure, pentru că şi la Ocnele Mari vom avea un astfel de parc, la trasee turistice, la drumuri, îi invităm pe locuitori să investească în turism şi salutăm aceste iniţiative. Se construiesc pensiuni, unele de tip ranch, cu echitaţie, cu puncte de gastronomie. Vom avea şi centre spa, o uriaşă industrie de turism va lucra în Ocnele Mari”, susţine primarul Remus Sasu.
Exploatarea de sare de la Ocnele Mari este unică şi cea mai importantă din sud-vestul României (de aici şi denumirea de Ocnele Mari), acest fapt fiind menţionat în toate documentele vremii începând cu secolul XVIII.
Prima mare gura de ocnă este săpată la începutul sec. XVIII, pe partea stângă a Piriului Sărat în locul denumit „Carpinis”, dar care se surpă după o scurtă perioadă de exploatare. Imediat se deschide o altă gură de ocnă, de aceleaşi proporţii la 1 km depărtare de prima, dar se surpă şi aceasta, rămănând un lac sărat numit „Din Brazi”.
La începutul secolului XIX, pe proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, se sapă două guri de ocnă la 400 m depărtare de cea amintită mai sus. Din aceste guri alipite şi despărţite cu un gard de nuiele s-a extras sare timp de 15 ani, după care, din cauza terenului, aceasta se surpă lăsând la suprafaţă lacul sărat care există şi astăzi numit „Balta Roşie”.
În zona Ocniţa (Salina Veche), la jumătatea secolului XIX, a început exploatarea sistematică a zăcământului. În prima salină sistematizată (Mina „Sf. Ioan Vechi”), deschisă la 1836, exploatarea s-a efectuat în camere cu profil ogival (ocne în forma de clopot), având între camere doi stâlpi de susţinere şi două puţuri cu crivace. Puţurile se numeau „Sfântul Ioan cel Vechi” şi ” Sfântul Nicolae”, salina deschisă fiind exploatată până în anul 1895. Până la săparea puţului „Sf.Ion cel Nou”, au mai fost deschise două mine, nesistematizate, care s-au surpat, la suprafaţă formându-se lacuri.
În anul 1937 se deschde mina „Pavel” (mai târziu a fost denumită Mina”1 Mai”), unde exploatarea s-a făcut prin 8 camere trapezoidale (camerele I, II, III şi IV deschise în anul 1936 şi camerele V,VI,VII şi VIII deschise în anul 1944). Pentru prima dată în ţară, după ce se sapă puţul „Sf.Petru” ( 1926 – 1936) în această mină se demonstrează că cea mai performantă metodă de exploatare este folosirea havezei pentru tăiere, perforare şi puşcare cu explozivi. Pentru asigurarea aerajului a fost săpat un puţ. Din această salină s-a extras aproximativ 3,8 milioane tone sare gemă, până în anul 1963 când a fost oprită definitiv.
Zăcământul de sare de la Ocnele Mari este exploatat din anul 1959 până în prezent prin două metode de exploatare, pe cale umedă prin dizolvare cinetică (în sonde) şi pe cale uscată. În anul 1993 au început lucrările la mina nouă de sare de la Ocnele Mari, în punctul Coceneşti.
Lucrările miniere se desfăşoară la nivelul a două orizonturi – orizontul +226 şi orizontul +210, metoda de exploatare fiind cu camere mici şi palieri pătraţi, actual cea mai modernă metodă de exploatare pe plan mondial. Finalizarea exploatării în aripa de vest a orizontului +226 a permis amenajarea în subteran a unui Punct turistic. Acesta cuprinde spaţii de agrement, spaţii de joacă, un muzeu cu exponate care arată istoria zonei din cele mai vechi timpuri până în prezent, nu în ultimul rând, cea mai mare biserică subterană din România.
