În 2011, la propunerea liberalului Puiu Haşotti, Parlamentul României a adoptat, aproape în unanimitate, Legea prin care ziua de 9 martie - în care, după calendarul ortodox se prăznuiesc cei 40 de mucenici - să fie sărbătorită în fiecare an ca o zi naţională de comemorare a jertfei aduse între 1944 şi 1989 de către deţinuţii politici.
În România, a existat unul dintre cele mai barbare regimuri comuniste care a închis, în penitenciare şi lagăre de muncă, sute de mii de români. Nu numai amploarea, ci şi sălbăticia pedepselor - fenomenul Piteşti este unic în lume - au caracterizat sistemul de represiune comunist din România. Români tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, de toate condiţiile sociale, au avut de înfruntat moartea sau zeci de ani de recluziune în condiţii barbare. Conducători ai Partidului Naţional Liberal ca Gheorghe Brătianu sau Naţional Ţărănesc ca Iuliu Maniu au murit în detenţie.
Liberalii vâlceni au fost de asemenea urmăriţi, cercetaţi şi închişi, şi-au pierdut bunurile şi libertatea; printre aceştia, fruntaşi ca Nicole Budurescu şi Ion M. Nicolescu.
Cel mai vechi partid al ţării, Partidul Naţional Liberal, îşi trage forţa din sacrificiile înaintaşilor noştri. Viitorul nostru este promiţător pentru ca avem un trecut eroic. Nu doar Partidul Naţional Liberal se sprijină pe jertfa deţinuţilor politici, însăşi libertatea de care ne bucurăm astăzi este posibilă datorită lor. Ei au ţinut vie flacăra drepturilor naţiunii române plătind cel mai mare preţ pentru ca urmaşii să poată să-şi hotărască singuri destinul. Acestea sunt motive puternice pentru care le cinstim memoria, ne plecăm fruntea cu respect în faţa jertfei lor şi ne angajăm ca prin acţiunile noastre să fim demni de sacrificiul pe care l-au făcut.
În numele Filialei PNL Vâlcea, Preşedinte Cristian Buican








