Politică

Eugen Neaţă: În prima linie a celor ce pot ajuta acum, mai mult decât oricând

În contextul actual, Partidul Social Democrat acţionează pe mai multe planuri, cu toate resursele politice şi guvernamentale pe care le are la dispoziţie.

Preşedintele Marcel Ciolacu a anunţat susţinerea necondiţionată acordată de partid preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în efortul de integrare a ţării în Uniunea Europeană. El crede că integrarea mai rapidă a Republicii Moldova în structurile europene ar trebui să fie un obiectiv asumat cu claritate şi cu fermitate de toate forţele politice româneşti.

Europarlamentarul Dan Nica a cerut comisarului european pentru energie măsuri concrete şi termene precise pentru rezolvarea crizei energetice prin reglementarea pieţei, prin diminuarea importului de gaze ruseşti şi prin punerea în funcţiune a întregii capacităţi pe care Uniunea Europeană o are la dispoziţie în acest domeniu. Ministrul Sorin Grindeanu a anunţat încă din primele zile ale acestei luni că transportul refugiaţilor cu mijloace ale Căilor Ferate Române este gratuit.

În acest sens, s-au suplimentat garniturile de tren şi numărul de vagoane dinspre Suceava şi Sighet spre Bucureşti şi pe rutele Timişoara şi Iaşi.

Căile Ferate Române preiau în mod gratuit şi refugiaţii care se îmbarcă la Chişinău. Prim-vicepreşedintele Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a fost zilele trecute la vama din Isaccea, unde a constatat că problema lipsei documentelor personale este cea mai mare problemă pe care o întâmpină refugiaţii ucraineni.

Cei mai mulţi dintre adulţii şi copiii care au plecat în mare grabă din zonele de conflict nu au documente de identitate potrivite sau în termen de valabilitate. A fost cerut sprijinul consulatelor Ucrainei şi Poloniei şi se caută o soluţie în legislaţia românească pentru simplificarea obţinerii unor documente care să-i ajute pe oameni să se deplaseze fără probleme pe teritoriul României şi al Uniunii Europene.

Colegii noştri social-democraţi din zona celor trei puncte de trecere a frontierei – Sighetul Marmaţiei (Maramureş), Siret (Suceava) şi Isaccea (Tulcea) – participă la acţiunile de voluntariat care asigură cu bunuri de mare necesitate pe oamenii care fug din calea războiului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...