Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către BIRĂRUŢI CRISTIAN a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.
Astfel, în luna decembrie a anului 2017, în perioada exercitării funcţiei de primar, persoana evaluată a încheiat în calitate de persoană fizică un contract de asistenţă juridică cu un cabinet de avocatură ce avea în derulare un contract cu Primăria Alunu, având ca obiect asistenţă şi reprezentare, consultanţă juridică, redactare înscrisuri la sediul Primăriei, încheiat în luna ianuarie a anului 2017.
Art. 301 - Conflictul de interese
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Menţionăm faptul că la data de 14 august 2019, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi conflictul de interese administrativ în cazul lui BIRĂRUŢI CRISTIAN, întrucât, în calitate de primar (mandatul 2016 – 2020), a semnat în data de 03 ianuarie 2017 un contract de prestări servicii cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea privind susţinerea activităţii Asociaţiei A.S. Olteţul Alunu, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a deţinut funcţia de vicepreşedinte până la data de 01 septembrie 2017, precum şi 12 ordine de plată, încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.








