Administraţie

Bani europeni, atraşi de CJ Vâlcea, pentru unităţile de învăţământ special

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Consolidarea capacităţii unităţilor de învăţământ special din Judeţul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19”, în valoare totală de 336.834,31 lei, aproximativ 71.000 euro.

Proiectul, depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, vizează optimizarea capacităţii celor două unităţi de învăţământ pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale din judeţul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19.

“Ne-am propus să nu ratăm nicio oportunitate în ceea ce priveşte accesarea de fonduri nerambursabile şi, în acest scop, urmărim să atragem bani prin orice program de finanţare”, ne-a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Astfel, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni şi Şcoala Profesională Specială Bistriţa vor fi dotate cu următoarele materiale şi echipamente sanitare:

- Echipamente de protecţie individuală: măşti tip chirurgicale, măşti textile cu inserţii transparente pentru logopedie, mănuşi chirurgicale, combinezoane protecţie, ochelari protecţie, botoşi unică folosinţă;

- Dezinfectanţi: gel dezinfectant pentru mâini, dezinfectant suprafeţe gata de utilizare, detergent pardoseli, igienizant mâini, săpun lichid antibacterian;

- Echipamente/dispozitive medicale necesare prevenirii şi limitării infecţiilor cu COVID - 19/realizării sterilizării, dezinfecţiei aerului: lămpi bactericide cu ultraviolete şi ozon; termometre digitale cu baterii K3; termometre infraroşu, purificatoare aer; pulsoximetre; nebulizatoare;

- Produse de unică folosinţă: prosoape celuloză, boluri supă polistiren cu capac, caserole polistiren 3 compartimente, seturi tacâmuri, pahare unică folosinţă, saci pericol biologic.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...