Ca urmare a executării lucrărilor pentru remedierea avariei la conducta de transport a apei potabile GRP D 600 mm, existentă în comuna Budeşti, pe strada Islazului Barza, în data de 16.02.2022, între orele 08.00 – 17.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenţi în comuna Budeşti – străzile Barajului şi Drumul Faurecia şi alimentarea rezervoarelor de înmagazinare în oraşul Băbeni, comuna Galicea - parţial şi comuna Budeşti. Fiind o lucrare în desfăşurare, orice modificare va fi comunicată în timp util.
În această perioadă orară, echipele de intervenţie ale APAVIL SA vor face eforturi susţinute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din reţea, certificaţi prin buletine de analiză a apei în secţiunea de intervenţie (înainte şi după spălarea reţelei), angajaţii Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă şi în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectaţi să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurităţi produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiştii societăţii noastre.
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Compartimentul comunicare, mass-media al societăţii Apavil SA








