Văd şi eu ce vede toată lumea. Costurile vieţii cresc şi la originea creşterii lor se află explozia preţurilor pentru energie.
Aud şi eu ce aude toată lumea. Efectul creşterii preţurilor la energie se va duce mai departe în toate produsele de care are nevoie lumea pentru a supravieţui.
Simt şi eu ce simte toată lumea. Neliniştea care a cuprins întreaga omenire din cauza pandemiei lasă locul neliniştii mult mai profunde pe care o produce orizontul neclar al accesului la bunuri şi servicii necesare vieţii. Oamenii politici văd, aud şi simt la fel ca oricare om de pe acest pământ. Diferenţa este că cei aleşi să reprezinte sau să guverneze au la dispoziţie mijloacele pentru a interveni în mersul lucrurilor pe acest pământ. Am mai spus-o şi în alte rânduri, sunt de partea politicii care are ca prioritate soarta celor mulţi.
Social-democraţia românească, la fel ca social-democraţia de pretutindeni, este politica soluţiilor directe la problemele pe care le întâmpină populaţia. În faţa acestui val, colegii mei politici s-au alăturat guvernării şi au determinat-o în acest fel să întâmpine criza preţurilor la energie cu măsuri sociale şi de protecţie a celor cu putere de cumpărare scăzută.
Privesc peisajul politic românesc şi văd ceea ce vede toată lumea. Partide care vorbesc despre prosperitate prin investiţii iluzorii, ca şi cum totul merge ca la carte. Partide care fac elogiul unui trecut politic criminal, ca soluţie la toate problemele româneşti şi partide care îşi ridică poalele în văzul lumii pentru a-i oferi circ, într-un spectacol grotesc, fără programe şi fără idei.
Toată lumea vede, aude şi simte la fel. Efectul este însă diferit, de la caz la caz. Unii fug de realitate şi o fac ori pentru că se tem de ea, ori pentru că nu au soluţii. De cele mai multe ori, din ambele cauze. Noi, social-democraţii români, am decis să participăm la guvernarea acestui moment dificil cu soluţii concrete. Le-am detaliat aici în ultima vreme şi, în bună parte, s-au aplicat deja. Mergem mai departe prin această furtună contemporană cu încrederea că vedem, auzim şi simţim la fel, dar suntem foarte diferiţi atunci când căutăm soluţii pentru problemele pe care le au oamenii cu adevărat.
Actualitate
08.02.2022
Declaraţie politică!
Neaţă Eugen: Răspunsul la problemă face diferenţa

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







