Actualitate

Călimăneştiul este pregătit să ofere noi servicii de agrement în 2022

O nouă investiţie în serviciile de turism din orşul Călimăneşti a fost finalizată chiar în aceste zile de Consiliul Judeţean Vâlcea. Plimbările cu ambarcaţiuni de agrement pe râul Olt au acum o nouă oprire pentru debarcarea şi îmbarcarea turiştilor, un ponton amplasat în dreptul ştrandului Mirajul Oltului.

Astfel, turiştii care vor poposi în 2022 în staţiune vor avea un traseu pe apă care va face legătura între Mirajul Oltului şi Centru de Agrement de la Jiblea, în capătul opus al staţiunii.

"De anul viitor, turiştii vor putea opta pentru această variantă de transport nautic în interiorul staţiuni, astfel încât, dacă ai petrecut câteva ore la ştrand şi vrei să te distrezi la o partidă de tenis, de volei, iei frumos bărcuţa şi ajungi la centrul de recreere de la Jiblea. Este al doilea ponton instalat de noi şi vrem să mai facem încă unul", a preciyat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Conform spuselor sale, a treia staţie de îmbarcare ar urma să fie poziţionată la Mănăstirea Cozia, legând astfel toate punctele de interes ale staţiunii de pe malul râului Olt.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...