APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 27 noiembrie – 03 decembrie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Copăcelu, Regina Maria şi Straubing intersecţie cu Lespezi.
LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea iniţială a terenului deteriorat în urma intervenţiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Dan Basarab, Rapsodiei, Ostroveni şi Aleea Castanilor.
POMPE CURĂŢATE. S-au curăţat manual şi mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Bogdan Amaru şi Pasaj Dacia.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
- s-au finalizat lucrările de execuţie reţea de apă potabilă şi branşamente pe strada Schitul Troianu;
- s-au continuat lucrările de execuţie cămin de vane pe reţeaua de alimentare cu apă potabilă de pe strada Calea lui Traian;
- s-au continuat lucrările de înlocuire reţea de apă potabilă pe strada Calea lui Traian;
- s-au continuat lucrările pentru extindere reţea de canalizare pe strada Grădinilor;
- s-a montat piesă suport beton pe strada Ferdinand;
- s-a continuat verificarea şi curăţarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră şi a colectoarelor, manual şi mecanizat;
- s-a adus la starea iniţială suprafaţa carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
- au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
REŢELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curăţarea şi spălarea mecanizată a reţelelor de canalizare menajeră şi a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Kalamata, strada Mihai Eminescu – blocurile C15, B5, B12, strada Ferdinand – blocul 7, strada Colonel Bădescu, strada General Magheru – blocul S3, strada Nicolae Iorga – blocul ANL5, strada Calea lui Traian, strada Henri Coandă – blocurile P4 şi S3, strada Eugen Cioranu, strada Ştirbei Vodă – blocul U2, Aleea Melodiei – blocul P3, Aleea Narciselor – blocul C24 şi bulevardul Dem Rădulescu.
17 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 17 apometre, dintre care 16 verificate şi înlocuite şi un montaj apometru nou. De asemenea, au fost realizate 2 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 8 avize de amplasament şi 6 avize tehnice.








