Politică

Claudia Banu, printre iniţiatorii unui proiect de completare a Legii Educaţiei în sprijinul popularizării ştiinţei în rândul elevilor şi adulţilor

“Unul dintre proiectele legislative la care ţin foarte mult, numărându-mă totodată printre iniţiatori, este cel de completare a Legii nr. 1/2011 (Legea Educaţiei Naţionale).
În principiu, este vorba despre o propunere legislativă menită a încuraja popularizarea ştiinţei în rândul elevilor şi adulţilor. Aceasta se poate face prin diverse modalităţi, de la promovarea învăţării nonformale şi informale, alături de metodele clasice, până la elaborarea unui calendar naţional de activităţi şi evenimente pentru promovarea ştiinţei în rândul adulţilor.

O apropiere mai mare faţă de ştiinţă din partea elevilor şi adulţilor ar aduce beneficii certe la nivelul întregii societăţi şi ar întări capacitatea cetăţenilor de a răspunde fenomenului fake-news. Observăm cu toţii rezultatele nefaste ale campaniilor de dezinformare, în special pe zona de promovare a teoriilor conspiraţioniste. Pandemia de Coronavirus a avut efect de turnesol, evidenţiind efectele negative pe care manipularea prin intermediul fenomenului de fake-news le are în rândul populaţiei.

Din păcate, România a obţinut cel mai slab rezultat dintre toate statele Uniunii Europene la studiul «Tendinţe în domeniul Studiilor Matematice şi Ştiinţifice Internaţionale» - TIMSS 2019. 5.000 de elevi de clasa a Vlll-a au participat la această testare internaţională, potrivit anunţului făcut de reprezentanţii Universităţii Bucureşti, coordonatoarea testării. TIMSS analizează comparativ competenţele de matematică şi ştiinţe în rândul elevilor şi este similar testelor PISA, însă este coordonat de Asociaţia Internaţională pentru Evaluarea Performanţei Educaţionale.

În acelaşi an, doar 1,3 % dintre adulţi au avut o experienţă de învăţare recentă, mult sub media UE de 10,8 %.
România poate şi trebuie să facă mai mult pentru promovarea ştiinţei.”

- Cabinet parlamentar Claudia Mihaela Banu, senator PNL Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...