De numele localităţii Perişani, din judeţul nostru, se leagă două momente de maximă importanţă în istoria poporului român. Primul este victoria de la Posada din 1330 a Ţării Româneşti împotriva Ungariei; această victorie a armatei valahe, condusă de Basarab I, împotriva lui Carol Robert de Anjou a fost un moment fondator al actului de independenţă a Ţării Româneşti.
Al doilea moment îl reprezintă luptele de la Perişani purtate de ostaşii români în octombrie 1916 împotriva Imperiului Austro-Ungar. Într-un arc temporal de aproape 6 secole, cele două confruntări fac dovada eroismului românilor în confruntarea lor cu ocupantul ungar/austro-ungar. După revoluţie, comunitatea locală din Perişani, într-un proces de afirmare de sine a românilor, omagiază aceste evenimente prin organizarea de manifestări cultural artistice şi religioase. Anul acesta ele vor avea loc sâmbătă, 13 noiembrie, cu începere de la ora 11:00, la căminul cultural, prin deschiderea şedinţei festive a Consiliului Local, iar la final vor fi depuse coroane la statuia lui Basarab I – Întemeietorul şi la cimitirul eroilor din localitate; autorităţile locale îi invită pe cetăţeni să participe la sărbătoare şi să onoreze jertfa străbunilor noştri.
Liberalii, ca purtători ai tradiţiei naţionale, cinstesc memoria şi faptele de arme ale strămoşilor, prin participarea unei largi delegaţii la acest eveniment. Din partea filialei Partidului Naţional Liberal Vâlcea vor fi prezenţi la Perişani preşedintele PNL Vâlcea, deputat Cristian Buican, parlamentarii Claudia Banu, senator, şi Laurenţiu Cazan, deputat, dar şi consilierii judeţeni şi locali ai Partidului Naţional Liberal.
Ne înclinam cu respect fruntea în faţa jertfei înaintaşilor noştri.
Filiala PNL Vâlcea








