Reportaj

Exclusiv!

World Expo Dubai: Coadă la apă într-o ţară în care berea se dă... pe sub mână. Colecţiile de bunătăţi Boromir pun Oltenia pe harta mondială

Prezentă la eveniment, "Săptămâna în Oltenia" a remarcat că barul de apă a reprezentat principala atracţie pentru vizitatorii pavilionului deschis de România

De la începutul lunii Octombrie, România şi-a deschis pavilionul în cadrul World Expo Dubai 2020, iar punctul focal al prezentării, barul de ape minerale continuă să fie un miraj pentru mulţi dintre localnicii şi vizitatorii care au păşit până în prezent în pavilionul românesc.

H2RO, un concept de succes

Desigur, nu vom pune în evidenţă doar apele României pe parcursul celor 6 luni ale Expoziţiei, dar, să recunoaştem, Water Bar H2RO este o găselniţă de marketing excelentă pentru o zonă în care apa potabilă este la fel de valoroasă ca aurul sau ca petrolul care i-a îmbogăţit pe mulţi şeici din Emirate sau din alte ţări din zona Golfului Persic.

Conceptul se bazează pe o nouă experienţă, multisenzorială, în care nu doar gustul apelor minerale din România este pus în valoare, ci şi imaginile unor izvoare ieşite la suprafaţă, susurând peste roci, în mijlocul pădurilor seculare, o viziune stranie pentru mulţi dintre localnicii din zona Orientului Mijlociu.

”Vizitatorii standului nostru vor fi foarte încântaţi de peisajul unic al României, prezentat pe ecranele gigantice din interiorul pavilionului, iar water barul H2RO, care se bazează pe principalele resurse de apă minerală din România, prezintă o selecţie variată de mărci de apă natural. Vizitatorii pavilionului pot să aibă parte de o experienţă unică prin degustarea apelor noastre minerale, produse bio Gusto şi Boromir, vinuri furnizate de Cramele Liliac, Hamangia şi Ostrov, precum şi bere (Ursus, Timişoreana şi Ciucaş). Pentru unele din produse, în special cele care conţin alcool, nu am obţinut încă toate autorizaţiile necesare, urmând să fie expuse în perioada imediat următoare”, ne-au declarat oficialii delegaţiei României la Expo Dubai 2020.

Iar dacă minunea apelor minerale româneşti a stârnit curiozitatea vizitatorilor încă de la deschiderea pavilionului, nici măcar nu ne putem imagina ce frenezie va fi în săptămâna 20-26 Martie 2022, când World Expo va pune în valoare tematica apei ca resursă esenţială vieţii într-o serie de evenimente dedicate apei.


Un pavilion modern

România are la dispoziţie 1.000 mp pentru a pune în valoare tradiţiile, istoria, arta, bogăţiile naturale, produsele moderne şi ascuţimea spiritului localnicilor săi.

Costul amenajării oazei româneşti din Dubai a fost de 5 milioane euro, iar designul minimalist este de inspiraţie brâncuşiană, în vreme ce materialele folosite sunt reciclate şi reciclabile, pentru a sublinia o apropiere de mediu a conceptului de ţară. Peisajul este completat de intervenţiile live ale artiştilor români, artizanilor selectaţi pe criterii stricte, dar şi de elemente de tehnologie modernă: prezentări VR, robotica etc.

”Tema principală a pavilionului naţional este ”New Nature”. Conceptul pavilionului României îşi propune să prezinte vizitatorilor o imagine cât mai coerentă a ansamblului de inter-relaţii dintre mediul înconjurător, resurse, oameni şi comunităţi, care pot asigura o structură echilibrată, o dinamică ideală, o bună funcţionare şi noi oportunităţi pentru o dezvoltare sustenabilă, atât locală şi regională, cât şi global”, a precizat Comisarul general al Pavilionului României la Expo 2020 Dubai, Ferdinand Nagy.


1 Martie va fi Ziua României în cadrul World Expo Dubai, dar, până atunci, expoziţii ale artizanilor populari (ceramică, lemn, ţăsături), prezentări de modă, vernisaje, concerte, demonstraţii IT şi IoT, precum şi simpozioane bilaterale cu alte ţări partenere, fie ele din spaţiu european, fie din alte zone geografice vor anima scena si sălile pavilionului românesc.

2.500 de izvoare şi 79 de ape minerale naturale recunoscute la nivel naţional reprezintă moştenirea naturală cu care a fost binecuvântată România. Este şi cea mai mare rezervă de ape minerale pe plan global.

Beneficii, proprietăţi curative, compoziţie chimică, savoare, toate sunt puse în scenă prin prezentări multimedia şi degustări desfăşurate cu largul concurs al somelierilor de apă români.

Până acum, energia sustenabilă, relaţiile cu Polonia, apartenenţa României la spaţiul european, dar şi un eveniment dedicat inovaţiei şi cercetării în aeronautică au marcat o primă jumătate de lună în care ţara noastră a atras atenţia vizitatorilor simpli, dar şi a unor oaspeţi de rang înalt.

”Pavilionul României ilustrează simbolic operele unor creatori români din domeniile artistic şi al cercetării ştiinţifice, precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Grigore Antipa şi Nicholas Georgescu-Roegen. Acesta va îngloba şi interconecta o serie de teme secundare: turism, apă, tehnologie şi educaţie, componente reprezentative pentru România, ilustrate într-o nouă perspectivă”, ne-a declarat Ministerul Afacerilor Externe.

Colecţiile de bunătăţi Boromir, prezente la Expo Dubai 2020

România a participat în ultimii 30 de ani la toate expoziţiile mondiale şi internaţionale organizate sub egida Biroului International pentru Expoziţii (BIE): Sevilla (Spania) 1992, Taejon (Republica Coreea) 1993, Lisabona (Portugalia) 1998, Hanovra (Germania) 2000, Aichi (Japonia) 2005, Zaragoza (Spania) 2008, Shanghai (RP Chineză) 2010, Yeosu (Republica Coreea) 2012, Milano (Italia) 2015 şi Astana (Kazahstan) 2017.

Printre sponsorii şi partenerii oficiali ai Pavilionului României regăsim: Apă minerală pentru implementarea şi dezvoltarea conceptului H2RO (Carpathian Springs; Perla Harghitei; Apemin Tuşnad; Apemin ZIZIN; Romaqua Group; Aur’a Mineral Water; Vâlcele): albume foto reprezentative pentru imaginea naţională, realizate de către fotograful Florin Andreescu şi oferite ca sponsorizare în bunuri de către partenerul oficial al participării, CEC BANK; coliţe filatelice realizate de către Romfilatelia cu sprijinul Exim Bank; produse de carne de pasăre furnizate de către compania AAylex Prod (CocoRico); produse bio Gusto şi Boromir; vinuri furnizate de Cramele Liliac, Hamangia şi Ostrov; bere (Ursus, Timişoreana şi Ciucaş).

Produsele provenite din sponsorizări vor fi oferite în cadrul evenimentelor organizate periodic în pavilion (degustări pentru vizitatori, forumuri de afaceri, recepţii oficiale etc.).

Ungurii mizează tot pe ape. Termale...

România nu este singura ţară care pune apa în prim plan în cadrul World Expo. Vecinii unguri pun în scenă o prezentare axată pe oferta turistică balneară. Ungaria se mândreşte cu deţinerea 60% din apele termale identificate la nivelul UE, iar România ar fi putut la rândul său să promoveze aceste resurse, dacă infrastructura de turism din staţiunile balneare nu ar fi una dezastruoasă. Cel mai probabil, cele două ţări vor beneficia de un plus de atenţie în Săptămâna Apei din Martie, iar atracţiile turistice din Ungaria ar putea pune în lumină şi eventuale oportunităţi de investiţii în turismul balnear din România.










 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...