Politică

Gest înduioşător făcut de deputatul Laurenţiu Cazan

Problemele copiilor cu nevoi speciale sunt în atenţia parlamentarilor PNL Vâlcea. Un exemplu l-a dat deputatul liberal Laurenţiu Cazan care, pe 10 Octombrie, a asistat la un moment emoţionant creat de Asociaţia AVA.

Astfel, parlamentarul s-a întâlnit cu minorii care au nevoie de îngrijiri specaiale, a discutat cu aparţinătorii acestora, urmând ca dialogul să deschidă poarta unor discuţii mai ample privind stabilirea unui nou cadru legislativ pentru familiile confruntate cu astfel de cazuri.

”Am cunoscut copii minunaţi care în ciuda nevoilor speciale sunt isteţi, au iniţiativă şi sunt foarte comunicativi! Aceste cauze trebuiesc susţinute, iar aceşti copii trebuiesc trataţi precum orice alt copil obişnuit”, a declarat Laurenţiu Cazan.

Asociatia AVA îşi propune creşterea calităţii vieţii copiilor cu dizabilităţi cu domiciliul în judeţul Vâlcea, prin ore de recuperare cu ajutorul Terapiei 3C, kinetoterapie, ateliere de lucru şi de socializare ca sprijin pentru o dezvoltare armonioasă psihosomatică, care îmbină terapia pentru corp cu terapia cognitivă şi logopedică cu scopul integrării mai uşoare în societate.

Deputatul a demonstrat o implicare activă în proiectele asociaţiei, chiar înaintea întâlnirii cu micuţii care au nevoie de îngrijiri speciale acesta alăturându-se unei campanii de strângere de fonduri pentru Asociaţia AVA.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...