Administraţie

Consiliul Judeţean Olt – certificare ISO

Consiliul Judeţean Olt a obţinut certificarea sistemului calităţii ISO 90001:2015, în cadrul proiectului ”Administraţie eficientă, servicii de calitate la nivel judeţean”, finanţat din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Această certificare reprezintă garanţia calităţii serviciilor oferite de instituţia noastră în domeniul administraţiei publice.
Proiectul a fost iniţiat din nevoia de creştere a calităţii managementului în instituţiile publice şi pentru creşterea încrederii şi satisfacţiei cetăţenilor în aceste servicii.

În urma implementării standardului ISO 9001:2015, se doreşte simplificarea proceselor derulate în cadrul Consiliului Judeţean Olt, creşterea eficienţei instituţionale, iar serviciile prestate să fie în conformitate cu standardul de calitate ISO 9001, standard care deja este acreditat şi care şi-a dovedit eficienţa.

Serviciile administraţiei publice locale la nivelul judeţului Olt vor avea ca bază de referinţă următoarele valori comune:
- Eficienţă în administraţia publică – profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde şi performanţe ridicate ale funcţionarilor publici;
- Transparenţă în actul administrativ şi a activităţilor tuturor structurilor administrative;
- Accesibilitate pentru servicii, flexibilitate şi adaptabilitate a acestora conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor;
- Calitate superioară şi eficienţă a serviciilor personalizate oferite;
- Responsabilitate faţă de cetăţean şi comunitatea locală.

Organismul de certificare este TUV Austria Romania SRL.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...