Inedit

Eugen Neaţă: Succes în noul an şcolar!

Nu există bucurie mai mare decât aceea a copiilor care se întorc la grădiniţă şi la şcoală, după vacanţa cea lungă din sezonul estival. Desele întreruperi ale cursurilor, generate de pandemie în ultimii doi ani şcolari, nu au putut modifica dimensiunile nerăbdării cu care copiii aşteaptă începutul noului an şcolar. Eu vorbesc aici numai de nerăbdarea copiilor, dar mă refer, desigur, şi la aceea a părinţilor şi a bunicilor, a cadrelor didactice şi a tuturor celor care au un rol în creşterea socială şi intelectuală a noilor generaţii de copii şi de tineri din ţara noastră. Nimeni nu se poate sustrage valului de emoţie care nu se ridică până la sunetul primului clopoţel, acolo unde se mai şi aude cu adevărat un clopoţel din metal.

Multe nu mai sunt ca pe vremea noastră şi a părinţilor noştri. Vremurile copiilor şi ale nepoţilor noştri sunt cu totul altcumva, vedem în fiecare zi. Din clopoţelul de odinioară a rămas probabil un device electronic, care sună asemănător. Câteva lucruri par a fi identice însă cu cele din trecut. Emoţiile dinaintea primei zi de şcoală şi florile proaspete din braţele educatoarelor şi ale învăţătoarelor din curtea şcolii. Ceea ce contează durează întotdeauna, nu-i aşa? Cu acest sentiment în suflet şi cu această imagine în minte, ţin să transmit şi eu aici urări de bine tuturor celor implicaţi în viaţa şcolii româneşti, multă sănătate şi rezultate spectaculoase la finalul anului şcolar care începe acum!

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...