Actualitate

Două şcoli din Cernişoara, gata să intre în secolul XXI

Şcolile cu ciclu primar şi gimnazial din comuna vâlceană Cernişoara vor trece printr-o adevărată schimbare la faţă în următori 2 ani. Accesarea unui grant de 10,5 milioane lei prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român va permite unităţilor de învăţământ să îmbunătăţească semnificativ nivelul serviciilor oferite celor peste 300 de elevi care le frecventează.

Astfel, cele două unităţi de învăţământ din comună, din satele Mădulari şi Armăşeşti vor beneficia de lucrări de eficientizare energetică, punând în practică inclusiv inovativul sistem de încălzire termică de tip suedez cu pompe de adâncime.

„Proiectul a fost depus strict pentru cele două unităţi şcolare. În doi ani ar trebui să avem două şcoli model pentru învăţământul din Vâlcea şi din România. Sunt prevăzute lucrări de eficientizare energetică menite să reducă consumul actual cu aproape 57%. Vor fi introduse pompe de adâncime, panouri fotovoltaice, de încălzire a apei, se vor reface instalaţiile din interior şi vom anvelopa şi şcolile. Acum suntem în faza de organizare a licitaţiei. Apoi. În 3 luni ar trebui să fie gata proiectarea, urmând ca lucrările de execuţie să nu dureze mai mult de 13 luni”, a explicat Gabriel Ionescu, responsabil achiziţii publice în cadrul Primăriei Cernişoara.

Conform spuselor acestuia, partea de co-finanţare care va trebui acoperită din bugetul localităţii se apropie de 200.000 lei. „Nu cred să avem probleme aici. În 2 ani sunt sigur că putem acoperi aceste costuri”, a mai comentat angajatul primăriei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...