Înaintea analizării contestaţiilor, rezultatele obţinute de elevii vâlceni la examenul de Bacalaureat scot în evidenţă o rată de promovare peste media naţională, de aproape 70%. De asemenea, nu s-a obţinut nicio medie de 10.00, însă cele mai mari medii au fost foarte aproape, cea mai mare fiind 9,96, obţinută de elevi de la Liceul “Constantin Brâncoveanu” din Horezu şi Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.
Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat (link inserat ulterior către bacalaureat.edu.ro), rezultatele obţinutede absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afişate atât pe pagina web menţionată anterior, cât şi în centrele de examen, prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR).
În judeţul Vâlcea rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) este de 69,12%.
Au promovat 1.728 de candidaţi, dintr-un total de 2.500 candidaţi prezenţi. Dintre aceştia, 1.623 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 105 candidaţi din promoţiile anterioare.
Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:
• 11 au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura română;
• 103 au obţinut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
• 264 au obţinut nota 10 la proba la alegere a profilului şi a specializării.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi anunţate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
Informaţii detaliate pot fi consultate în dosarul de presă ataşat (link edu.ro).
Biroul de informare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea








