Comuna Vaideeni continuă procesul rapid de modernizare. Administraţia locală condusă de social-democratul Daniel Băluţă a achiziţionat 18 camere moderne de luat vederi care au fost amplasate în diverse puncte ale localităţii şi care vor monitoriza toată mişcarea din comună.
De asemenea, prin intermediul lor se va observa şi traficul rutier din Vaideeni. În perioada imediat următoare vor ajunge în comună alte 17 camere de luat vederi şi se speră astfel care nivelul de infracţionalitate să fie cu mult diminuat. Altfel, în anul 2021 se aşteaptă doborârea numărului de turişti care vor ajunge în comuna vecină cu Horezu, mai ales dacă pandemia va fi stopată şi se va putea organiza din nou vestitul festival “Învârtita Dorului”.








