Politică

Claudia Banu a participat la dezbaterile din Parlamentul European în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei

Claudia Mihaela Banu, senator al PNL Vâlcea membru al Comisiei juridice a Senatului, a participat zilele trecute la dezbaterile din Parlamentul European (Strasbourg) în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, o iniţiativă comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei Europene, acţionând în calitate de parteneri egali, împreună cu statele membre.

“Pentru că îmi pasă de România, pentru că îmi pasă de Europa şi pentru că am promis că mă voi implica, am participat la dezbaterile din Parlamentul European de la Strasbourg ce au avut loc cu ocazia Conferinţei privind viitorul Europei.
Viitorul Europei este unul din subiectele majore aflate pe agenda tuturor statelor europene. Pandemia Covid19 a adus în discuţie capacitatea Uniunii de a face faţă unor provocări majore, de a reacţiona rapid şi eficient la situaţii de criză. Astfel, dezbaterea privind viitorul Europei este privită cu tot mai mult interes la nivel european, mai ales din perspectiva adaptării Uniunii la provocări variate.
Conferinţa privind viitorul Europei este o iniţiativă comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei Europene, acţionând în calitate de parteneri egali, împreună cu statele membre. Scopul acesteia este de a le oferi cetăţenilor o voce activă în ceea ce priveşte aspectele cele mai relevante pentru viitorul Uniunii Europene", a precizat senatoarea vâlceancă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...