Politică

Liberalii Buican, Banu şi Cazan au votat pentru respingerea rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului din ultimii trei ani. Weber ţine cu dinţii de post şi speră să fie salvată de sesizarea CCR de către PSD

Parlamentarii vâlceni ai Partidului Naţional Liiberal au participat marţi, 15 iunie, la şedinţa reunite de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cristian Buican, Claudia Banu şi Laurenţiu Cazan au votat pentru respingerea rapoartelor de activitate înaintate de Avocatul Poporului pentru anii 2018, 2019 şi 2020: “Parlamentul a constatat că prin activitatea desfăşurată în perioada iulie - decembrie 2019, precum şi în anul 2020, de Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, acesta a încălcat rolul constituţional al instituţiei Avocatului Poporului şi nu şi-a îndeplinit atributiile legale ce îi reveneau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice”, precizează liberalii.

Rapoartele instituţiei pe ultimii trei ani Au fost respinse astfel: 2018 - cu 245 de voturi “pentru” şi unul contra, 2019 – 187 de voturi “pentru” şi 23 de voturi contra şi 2020 – cu 242 voturi “pentru” şi 35 împotrivă. Grupul parlamentar PSD a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională a României demersul. La rândul ei, Renate Weber, şefa instituţiei Avocatul Poporului, a transmis înaintea şedinţei din Parlament un comunicat de presă în care susţine că eventuala respingere de către Parlament în şedinţa de azi a rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 şi 2020 ale instituţiei ar încălca dispoziţiile constituţionale şi legale.

Cu toate acestea, PNL şi USRPLUS au explicat prin reprezentanţii lor clar că instituţia Avocatului Poporului îşi realizează rolul şi atribuţiile constituţionale şi legale sub control parlamentar, chiar dacă nu este subordonat Parlamentului României. Astfel, Avocatul Poporului răspunde ca orice altă instituţie a statului, pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea, conform legii şi Constituţiei. “Parlamentul este unică autoritate legiuitoare a ţării şi organ reprezentativ suprem al poporului roman. El are obligaţia constituţională de evalua activitatea Avocatului Poporului si de a aprecia dacă activitatea acestei instituţii de rang constituţional s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, putând dispune măsurile legale”, arată liberalii.

În 2018, Renate Weber a fost numită de Parlament în funcţie la propunerea ALDE şi cu sprijinul majorităţii PSD-ALDE. “Dacă vă amintiţi, Renate Weber, în calitate de şefă a Avocatului Poporului, printre multe altele, a contestat în regim fulger, la Curtea Constituţională, impozitarea pensiilor speciale, adoptată de către Parlamentul României. Asta în condiţiile în care dumneaei se afla şi într-un cras conflict de interese, fiind beneficiară de pensie special, cum era, de altfel, şi majoritatea membrilor CCR”, aminteşte deputatul Cristian Bucian, preşedintele PNL Vâlcea şi secretar al Camerei Deputaţilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...